Acum citesti
Bicicletele Tantrum Cycles au intrat în producție

Tantrum Cycles sunt gata să lanseze în producție primul lor model cu un nou tip de suspensie Missing Link, în urma unei campanii de succes pe Kickstarter.

Până acum au fost deja livrate 10 biciclete și încă 30 stau să plece către precomenzile făcute pe Kickstarter. Odată ce acestea vor fi livrate, încă 100 de cadre vor fi pregătite până în decembrie.

Modelul de mai sus cu un aspect cu mici deformări este special pentru cei de pe Kickstarter și nu va intra în producție de serie, vopseaua e mult prea scumpă și ocupă prea mult timp, așa că viitorii cumpărători vor avea de ales din câteva culori standard.

Vor fi disponibile modelele Meltdown (roți de 27.5, cursa de 160/150 mm), Outburst (roți de 29, cursa de 130 mm) și Shining (roți de 29, cursa de 160 mm). Va exista și opțiunea pentru roată 29 pe față și 27.5 pe spate. Toate modelele folosesc aceleași triunghiuri față și spate, dar brațele suspensiei, dropout-urile și amortizorul diferă pentru a obține geometria dorită.

Există și o opțiune de lățime a anvelopelor, modelul de 27.5 va avea o limită de 2.6 iar cel de 29 va avea loc pentru 3.2, adică inclusiv variante plus.

Nu au fost anunțate culorile finale iar prețul va fi în jur de 2400 USD pentru un cadru cu amortizor DVO Topaz.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații și imagini de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × 4 =