Acum citesti
Bicicletele de damă sunt puse în valoare de Veloteca

adverotrialPoate în lume lucrurile stau altfel, dar cel puțin în România, numărul femeilor îl depășește pe cel al bărbaților, proporție care nu se observă mereu în toate aspectele. Așa că în numele unei alinieri la această situație, la Veloteca dăm de mult timp importanță ciclismului feminin și continuăm să o facem și în acest sezon ciclist care se pare că a venit ceva mai repede decât ne așteptam. În următoarele rânduri, explorăm de ce o femeie ar trebui să aibă o bicicletă de damă și prezentăm și ce opțiuni propune magazinul nostru.

Bicicleta_dama_velotecaPuțin context mai întâi. Femeile, bicicletele și progresul societății

Atât binecunoscutul proces de emancipare a femeii în societate, cât și apariția bicicletei ca vehicul își fac locul în cronologia istoriei aproximativ în același timp, undeva pe la finalul secolului al 19-lea. Deși aparent două elemente fără legătură, acestea două s-au împletit în scurt timp datorită unui mobil comun: democratizarea. Pe de-o parte, obținerea de către femei a drepturilor egale cu ale bărbaților reprezenta o formă de manifestare a exercițiului democratic tot mai amplu, iar pe de altă parte, bicicleta oferea omului de rând mobilitate, viteză, posibilitatea de a-și extinde diferitele orizonturi și, finalmente, șansa la un trai măcar puțin mai bun. Poate la fel de importantă este chiar esența universală a bicicletei, din moment ce poate fi folosită de oricine, indiferent de sex, religie, poziție socială sau alte considerente. Ca să cităm un articol apărut în 1895 în ziarul american The San Francisco Call, reproducem următorul citat: „Nu prea contează unde anume merg aceste tinere domnițe cu bicicletele lor. Poate merg în parc, la magazin pentru niște agrafe, să ajute un prieten bolnav din cealaltă parte a orașului sau să ia o rețetă de înfrumusețare. Să meargă liniștite. Dar ce vrea publicul larg să știe este spre ce anume se îndreaptă toate aceste femei pe bicicletele lor? Oare are loc o mare întâlnire la care merg toate și aceasta va declanșa niște schimbări care vor face lumea șubredă de astăzi să se trezească și să se rearanjeze?”. Suficient de elocvent, în opinia noastră.

merida_juliet_biciclete_femei_velotecaZiua de azi și de ce bicicletele de femei nu sunt egale cu cele de bărbați

La peste un secol distanță de momentele amintite de noi, femeile pedalează bine-merci. Fie că își duc copii la școală sau grădiniță, merg la cumpărături, merg să se relaxeze sau concurează, pentru glorie sau pentru ele însele, acum se pot bucura de tot ce are de oferit tehnologia în materie de biciclete.

Firește, poate apărea întrebarea ce ar avea deosebit o bicicletă pentru femei față de una pentru bărbați, iar răspunsul ar fi și este extrem de simplu: cum există haine speciale pentru femei, bărbați, copii și ce mai doriți voi, așa există și biciclete speciale pentru diferite persoane, croite în funcție de necesitățile specifice și structura corpului.

În materie de biciclete, structura corpului (lungimea brațelor, picioarelor, gradul de mobilitate etc.) ciclistului e punctul de plecare în desenarea geometriei bicicletei. Aici intervine dilema cum că un picior care are lungimea X, are lungimea X indiferent că este al unei femei sau al unui bărbat, deci unde ar fi necesitatea diferențierii? Ei bine, privind izolat acest exemplu, nu există respectiva necesitate și astfel o bicicletă pentru persoane care au lungimea piciorului X se încadrează ca „unisex”. Necesitatea respectivă apare însă în imaginea de ansamblu a geometriei, atunci când sunt agregate toate valorile care privesc corpul ciclistei pentru că deși s-ar suprapune din punct de vedere al lungimii piciorului X (continuând exemplul anterior), nu s-ar suprapune din alte puncte de vedere (lățime a umerilor care dictează lățimea ghidonului, lățimea bazinului care impune un anume tip de șa și o depărtare anume între pedale etc.). Acest raționament implică mai departe o altă posibilitate: ca piesele și/sau elementele bicicletei care nu corespund, să fie înlocuite (sau ajustate dacă e vorba de părți ale cadrului) cu unele potrivite. Aici însă pătrundem în sfera funcționalității bicicletei. Mare parte din ținuta de drum (asfaltat sau bolovănos deopotrivă, tot drum e!) se leagă de această geometrie a bicicletei și de caracteristicile geometrice ale pieselor. Anumite lungimi, la anumite unghiuri combinate cu anumite componente rezultă într-o geometrie armonioasă și, în cele din urmă, o experiență a mersului pe două roți peste medie.

bicicleta_de_dama_cannondale_tango_women_velotecaȘi așa ajungem la configurații speciale de biciclete pentru femei

Presupunând că ați trecut cu bine peste partea anterioară de teorie, să trecem în practică. Care sunt elementele pe care le găsim cel mai des în cazul bicicletelor pentru femei?

  • Toracele adesea mai scurt al femeilor impune o bicicletă mai redusă ca lungime (în special în ceea ce privește tubul superior al cadrului, cel paralel cu solul)
  • Ghidonul mai îngust, conform cu lățimea mai redusă a umerilor
  • Un element mai puțin vizibil îl reprezintă distanța de apucare a diferitelor manete (frână schimbător), care e mai mică, pentru a facilita acționarea de către persoane cu degete mai scurte
  • Șaua specifică de femei care, după cum am expus anterior, urmărește particularitățile zonei bazinului
  • Adesea, modelele speciale pentru femei au o greutate mai redusă
  • Câteodată, cursierele speciale pentru femei au roți cu diametru mai mic decât se obișnuiește (în loc de dimensiunea 700C, aceasta este de 650C), pentru a permite proiectarea unui cadru de dimensiuni mai mici, pentru femeile mici de înălțime, fără a compromite geometria care îi conferă caracteristicile respectivului model de cursieră

Bicicleta cross de dama Merida CROSSWAY 500 2016 GALBENA

În încheiere,

Venim  cu câteva amendamente.  Fiecare corp este unic în felul său, iar în cazul bicicletelor acest lucru își spune cuvântul la fel de mult ca în cazul hainelor, dacă tot am folosit acest exemplu la începutul textului. Parcă mereu ar mai fi loc de o micuță ajustare, nu? De aceea, noi am și compus acest ghid al cărui scop este o cunoaștere cât mai precisă a elementelor care sunt în joc. La finalul zilei, bicicleta ideală nu s-a inventat, nici pentru femei, nici pentru bărbați și nici pentru nimeni, iar metoda cea mai potrivită de a descoperi care este cea mai bună pentru tine e, surpriză!, tot ca la haine: să îţi ştii măsurile exacte! Când dai comanda online, te poţi folosi de filtrele de mărimi şi dimensiuni aflate în meniul din partea stângă a paginii.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × 3 =