Acum citesti
Biciclete Norco 2012

noutati_eurobike


Producătorul de peste Ocean, cu sediul în Canada, a prezentat la EuroBike noua gamă de biciclete pentru 2012. Ca și în cazul altor producători, tot bicicletele full suspension sunt cele mai promovate, cei de la Norco venind de altfel cu o ofertă foarte bogată în acest segment. De la Downhill până la Freeride și de la All Mountain până la Cross Country, oricine își poate găsi un model pe măsură în gama 2012.


Unul dintre cele mai importante modele ale lui Norco este bicicleta pentru downhill, Aurum. Este o bicicletă de cupă mondială și are toate argumentele în favoarea sa: travel mai mare pentru basculă, tracțiune radical îmbunătățită, headtube cu un unghi de 63,5 grade scurt și conic. Pe spate regăsim un ax Syntace X12 150 ce oferă o rigiditate sporită.


Norco Truax este modelul pentru Freeride din gamă. Asigură o cursă de amortizare de 180 de mm și a pierdut în greutate față de modelul anterior. Cu un unghi al headtube-ului de 65,5 grade și un bottom bracket plasat mai jos, asigură o stabilitate desăvârșită pe traseu. Va fi disponibilă în două versiuni, Truax 1 și Truax 2.


Pentru All Mountain Plus, Norco s-a pregătit cu modelul Range. Acesta beneficiază de o cursă de 160 de mm atât pentru furcă cât și pentru amortizor iar prețurile vor varia în funcție de echipare, de la 1.900 de euro până 6.500 de euro. Sistemul de transmisie va fi oferit în formatul 2 x 10 pentru oricare dintre modele, iar echipările pentru furcă pot varia între Rock Shox și Fox. Modelele mai scumpe vor primi și o tijă de șa reglabilă din comanda de pe ghidon, Rcok Shox Reverb.


Dacă modelul Range are și veleități de enduro, fiind dispus să te plimbe și pe trasee mai dificile, pentru categoria All Mounatin ai la dispoziție modelul Sight, cu o cursă mai mică, de 140 de mm. Nici acesta nu este ieftin, deoarece versiunea de top poate depăși 6.700 de euro.



Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty + six =