Acum citesti
Mai lat e mai bun, Tumbleweed Bikes anunță ghidonul de gravel Big Dipper de 57 cm

Un ghidon mai lat permite o mișcare mai amplă a mâinilor și, implicit, o pârghie mai mare cu care tragi de ghidon. Prin urmare, putere mai mare și control mai bun al direcției. La mtb treaba e clară, cu ghidoanele de mtb-enduro ajungând la 800 mm lățime. Vedem acum că lățimea începe să crească și la bicicletele gravel.

Noul ghidon Tumbleweed Big Dipper are o lățime de 57 cm și a fost testat să reziste la cele mai tehnice trasee, clasificarea sa fiind ISO 4210 pentru MTB. Însă pe lângă controlul mai bun pe care îl oferă acest ghidon lat, ai acum și spațiu mai mult în față, unde poți instala ușor o geantă mare de ghidon.

Tumbleweed Big Dipper este din aluminiu 7000 triplu-tras, greutatea fiind foarte mică, de 385 grame. Drop-ul său este superficial (109 mm), iar reach-ul scurt (50 mm). Aceste valori au fost alese pentru a avea impact minim asupra lungimii pipei având în vedere lățimea mare a ghidonului.

Noul Tumbleweed Big Dipper este disponibil în trei variante de lățimi, de 51, 54 si 57 cm. Unghiul spate “backsweep” este subtil, doar 5 grade în timp ce evazarea dropurilor ajunge la 20 grade. Prinderea în pipă are dimensiunea de 31,8 mm.

Tumbleweed Big Dipper vine cu un preț de 532 lei, pentru livrare în România mai adaugându-se 307 lei taxe curier.

Specificații ghidon gravel Tumbleweed Big Dipper

Material: aluminiu 7000 călit, triple-butted
Lățimi: 51cm, 54cm, 57cm (masurat pe manșoane)
Diametru prindere: 31,8 mm
Backsweep: 5 grade
Flare: 20 grade
Drop: 109 mm
Reach: 50 mm
Greutate medie: 385 g

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

10 + eight =