Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
German-a este un producator de componente pentru biciclete foarte avansate din punct de vedere tehnologic. Si ca sa-ti faci o mica idee, acestia ofera o furca a carei greutate nu depaseste 1.2 kg, dar beneficiaza de o cursa de amortizare de 100 de mm. Iar din punct de vedere al aspectului acestei furci, iti garantam ca nu ai vazut ceva asemanator.
In aceasta clipa, cei de la German-a vor sa-si mareasca obiectul de activitate si la un moment dat sa faca pasul cel mare, adica sa treaca in lumea producatorilor de biciclete. Si nu oricum, ci cu un model cu adevarat tehnologizat, aceasta fiind inca o dovada in plus ca in viitor, bicicletele vor incepe sa fie asistate de electronica. Daca se va pierde total conceptul de bicicleta sau daca vom accepta lucrurile ca atare, ramane de vazut.
Pina una alta modelul E-Rider prezentat de cei de la German-a, a reusit sa impresioneze o parte din auditoriu, in primul rand prin forma iesita din comun : aduce mai mult a motocicleta totusi combinata cu o bicicleta de downhill. Bineinteles, sustinerea electrica nu putea lipsi de pe acest concept, asa ca angrenajul bicicletei beneficiaza de o asemenea sustinere. Cand riderul nu mai poate pedala, un mic motoras ce se afla in interiorul bottom braket-ului, depunde eforturi considerabile la urcari. Acumulatorii sunt mascati in interiorul cadrului si se incarca la fiecare pedalare.
Un lucru cu adevarat remarcabil este greutatea bicicletei : 18 kg pentru un produs finit ce contine si acumulatori si o furca double crown este pentru zilele noastre o realizare. Secretul sta in constructia de carbon a majoritatii componentelor. In dreptul ghidonului, proucatorul a montat un display digital, care prezinta informatii exacte despre distantele strabatute, energia consumata, viteza maxima inregistrata si altele.
Aflat momentan la nivelul de proiect, acesta va fi in curand gata pentru productia de serie. Imediat ce producatorul va face acest lucru cunoscut, veti fi primii informati.
via | german-a
foto : german-a
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.