Acum citesti
Aribike oferă pinioane de extensie pentru casetele SRAM NX

SRAM NX este cea mai ieftină casetă de 11 pinioane pentru MTB de la producătorul american, fiind și singura compatibilă cu freewheel-ul clasic, nefiind nevoie de freewheel XD ca în cazul modelelor mai scumpe. Pentru acest lucru însă s-a renunțat la pinionul de 10, caseta având 11-42t și o gamă de rapoarte mult redusă. Există de ceva vreme pe piață o multitudine de kit-uri de extensie pentru casetele de MTB, dar majoritatea se adresează modelelor de top. Iată că producătorul italian Ari s-a gândit și la bicicletele mai ieftine, o mare parte dintre acestea fiind echipate cu această casetă, ieșind pe piață cu câteva variante de pinioane de extensie.

Datorită formatului segmentat al casetei NX PG-1130 11-42, adăugarea unui pinion mai mare e foarte simplă. Acestea sunt disponibile cu 44, 45, 46 sau 48 de dinți și conform Ari ele sunt compatibile cu deraiorul standard NX, deși SRAM îl recomandă doar până la 42t. La fel ca în cazul oricăror altor pinioane de extensie, adăugarea acestuia necesită eliminarea unui pinion mai mic, alegerea fiind între cele de 15, 17, 29, 22, 25 sau 28, în funcție de locul de unde e dispus fiecare să piardă o treaptă de viteză. Pinionul din aluminiu ERGAL 7075 T6 se adaugă apoi efectiv în spatele casetei oferind o lărgire a gamei de rapoarte.

Greutatea oficială este de 94, 104, 111 respectiv 122 g pentru pinioanele 44-48 iar prețul este de 75 Euro, fiind disponibile în 13 culori diferite.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 × three =