Acum citesti
Airborne Gnome e o bicicletă fără pedale de copii cu anvelope de 3.0

Bicicletele fără pedale pentru copii s-au înmulțit pe piață, dar unele ies clar în evidență. Este cazul modelului Airborne Gnome care folosește anvelope imense în micul cadru.

În locul anvelopelor standard ieftine sau chiar a roților din plastic de pe unele modele, bicicletele Gnome au montate anvelope late de 3.0. Și mai impresionant e că acestea sunt montate pe jante din aluminiu de 40 mm lățime pentru a le oferi profilul corect. Roțile sunt dotate cu valve schrader curbate ce fac mai ușoară umflarea roților de 12 inch.

În rest, bicicleta e construită să fie mai rezistentă decât alte modele similare, cu cuvete fără filet de 1 inch și o pipă de 40 mm cu prindere de ghidon de 31.8 mm, ghidonul fiind riser din aluminiu 6061-T6.

Dacă cadrul e construit din aluminiu foarte ușor, furca e din oțel rezistent, ambele având dropout-uri de 3/8 inch. Acestea corespund cu axul din oțel cromat al butucilor roților și ar trebui să ofere o rezistență excelentă. Gnome are o greutate puțin sub 5 kg, șaua se poate regla la o înălțime între 31.75 și 36.2 cm iar prețul este de 159.95$, fiind disponibilă în culorile negru sau galben.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 4 =