Acum citesti
PeakRider îți agață bicicleta de rucsac pentru a urca cu mâinile libere

Vedem din ce în ce mai des conceptul de „hike-a-bike” prezent și pe la noi. Nu e acelasi lucru cu “push-bike” și nici nu se adresează aceluiași tip de bicicletă. Dacă push bike facem cu toții pe la munte din cand în cand de-a lungul unui traseu de cross country obișnuit, hike-a-bike se face la altitudini mai mari și pe teren mult mai stâncos și dificil.

Practic hike-a-bike faci cu o bicicletă minim de All mountain, eventual Trail sau Enduro, pe care o urci în vârf de munte de unde îți dai apoi drumul la vale pe trasee relativ extreme.

Însă căratul bicicletei în spate este dificil. Să spunem că trecem peste greutatea bicicletei pe care o ai acum extra pe umeri, întrucât problematic este că nu ai mâinile libere pentru a te sprijini de teren, pentru a urca pe stânci sau scări, pentru a te ține de cabluri și lanțuri.

Din fericire există PeakRider, un sistem pe cât de simplu pe atât de deștept, cu care poți transporta bicicleta în spate, având în același timp ambele mâini libere.

PeakRider constă într-o tijă telescopică ce se introduce în rucsac. În partea de sus aceasta iese fie prin fermoarul rucsacului, pe care nu-l închizi complet, fie instalezi tija în compartimentul separat, special pentru recipientul de apă, ieșind prin deschizătura furtunului de apă. Tija este telescopică pentru a se lungi din rucsac atât cât ai nevoie.

A doua parte componentă a sistemului este un „buzunar” care se prinde temporar pe cadrul bicicletei, în locul unde bicicleta stă în echilibru. În kit există inclusiv un autocolant care se lipește de cadru pentru a marca permanent punctul de echilibru.

În acest buzunar intră vârful tijei telescopice care iese din rucsac. Bicicleta se agață astfel de rucsac, extrem de simplu și eficient. Acum, toată greutatea stă pe umerii tăi, prin bretelele rucsacului. Când esti pe bicicleta, tija intră complet inapoi în rucsac, iar buzunarul se detașează ușor de bicicleta și se bagă în rucsac.

Specificațiile tijei PeakRider sunt: greutate 190 grame; lungime maximă 700 mm, minimă 415 mm; lățime bază 200 mm. Prețul anunțat este de 79 euro, livrare gratuită. Livrarea este programată pentru iunie 2018.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × 2 =