Acum citesti
Cateye îmbunătăţeşte computerele Stealth şi Padrone cu funcţii avansate şi conectivitate

Cateye a adus la zi două dintre cele mai recente ciclocomputere. Padrone Smart primeşte Bluetooth pentru a se conecta cu telefonul smart pentru update-uri automate, iar Stealth EVO+ devine modelul de top beneficiind de îmbunătăţiri sugerate de cei de la echipa profesională Jelly Belly.

Cateye Stealth EVO+ include acum şi puls mediu/maxim, putere şi cadenţă, buton pentru pornire şi oprire manuală, altitudine bazată pe GPS şi un ecran personalizabil. Computerul dispune acum în plus şi de echilibrul de putere – abilitatea de a afişa individual puterea piciorului stâng şi drept dacă şi angrenajul pedalier are senzori separaţi pentru cele două picioare.

vitezometru ciclocomputer Cateye-Stealth-EVO+-GPS-ANT+

Computerul păstrează toate celelalte compatibilităţi ANT+ şi tracking GPS. Partea cea mai bună este preţul recomandat care rămâne la 140 euro, la fel ca modelul Stealth 50, deşi EVO are acum mai multe funcţii incluse.

Cateye Padrone a fost lansat în 2013 drept un computer cu ecran mare. Acum acest computer se poate conecta la aplicaţia Cateye Cycling folosind un telefon iOS sau Android.

vitezometru ciclocomputer Cateye-Padrone-Smart-bluetooth

Ciclocomputerul se conectează acum prin Bluetooth cu senzorii de viteză, cadenţă şi puls. Când acesta este conectat la telefon obţii şi informaţii GPS despre tura ta. În plus mesajele de pe telefon, precum sms-urile, se afişează direct pe ecranul computerului. La fel ca şi la Stealth EVO+, Padrone îţi permite să încarci informaţiile turei direct în sistemul Cateyr, Strava sau TrainingPeaks.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

12 − four =