Acum citesti
Retrospectiva anului 2011 în imagini

Pentru redactarea acestui articol, am fost nevoit să cotrobăi prin nu mai puțin de 15.892 de fotografii, realizate în decursul lui 2011. Le-am selectat pe cele mai importante, realizate la teste, evenimente, concursuri sau deplasări și voi încerca să încropesc cu ajutorul lor, o mică povestioară a anului pe care urmează să-l lăsăm în urmă.

Ianuarie/Februarie

Cum luna ianuarie a fost cea mai săracă în evenimente, îmi voi permite luxul de a sări peste ea. Sezonul 2011 a început în forță începând cu luna februarie. Proiectul realizat împreună cu Poliția Română Prahova, „Pune frână furturilor de biciclete”, a fost un succes la nivel local. Am participat la lansarea proiectului alături de Alex Ciocan și a fost o experiență interesantă, mai ales datorită faptului că am reușit să aflu mai multe despre activitățile poliției Prahova. Inedit aș spune.

Imediat a urmat deplasarea la Specialized, în Germania, unde am luat contact pentru prima dată cu un Concept Store dedicat bicicletelor.

Tot aici, am avut ocazia de a lua la cunoștiință cum se construiesc cadrele din carbon la Specialized.

În februarie am avut la test una dintre cele mai bine plasate biciclete din punct de vedere al raportului echipare/preț. Kellys Cool Tool Expert era echipată cu o furcă Rock Shox Tora pe aer, frâne pe disc Avid Juicy 3, schimbător de pinioane Shimano XT (și altele), la un preț puțin sub 3.000 de lei.

Luna februarie a culminat cu Press Camp-ul Merida din Palma de Mallorca. Aici am avut ocazia să luăm contact cu toate bicicletele de top ale celor de la Merida, pe parcursul a 4 zile relaxante.

De asemenea, am stat la discuții și cu campionul mondial la Cross Country, Jose Antonio Hermida și alți atleți de talie mondială. Iar plimbările pe insulă mi-au rămas adânc înrădăcinate în memorie, ceea ce înseamnă că aștept cu mare nerăbdare următoarea ediție a Press Camp-ului.

Martie

Luna martie nu ne-a adus căldură mult sperată, în schimb am avut suficiente ocazii pentru a testa biciclete.

Printre cele mai interesante sesiuni foto din testele acestei luni se remarcă cea cu Merida One Twenty 3000D 2011, realizată într-o carieră de piatră. Focus Whistler 2011, urma să devină o bicicletă de succes în acest an.

Nu știu cât de mult mai impresionează astfel de imagini, dar cea de jos și-a lăsat o amprentă puternică asupra mea. A fost realizată la intrarea în București, la întoarcerea din tura cu Focus Whistler. Perfect reprezentativă pentru zonele mărginașe ale capitalei.

În martie am primit multe felicitări pentru sesiunea foto cu Pegas Kent, realizată în locul unde ar fi trebuit să se înalțe Opera Română.

Ultimul eveniment al lunii martie a fost Earth Hour. Am pedalat împreună prin oraș și am fost mulți. Cu fiecare astfel de ocazie sperăm ca  numărul participanților la astfel de ieșiri în grup, va crește semnificativ și dacă se poate, constant.

Aprilie

Luna aprilie a adus după sine una dintre cele mai mari expoziții din România dedicate bicicletelor. Aflată la a doua ediție, ExpoBike a stârnit discuții dar a generat și multe comentarii pozitive.

În aceeași perioadă, am avut ocazia să filmez cu Dominik Raab în București. A fost o experiență pe cinste, iar aceasta s-a declarat chiar încântat de România, plecând cu promisiunea că ne va vizita cât de curând. Mai mult ca sigur că o va face.

Printre multe alte biciclete, am avut pentru test cea mai ieftină bicicletă care ne-a trecut vreodată prin mâini, X-Fact Argos, oferită pentru 500 de lei. Articolul a stârnit comentarii pozitive și negative, în încercarea noastră de a sublinia calitățile și dezavantajele acestei biciclete.

Tot în aprilie, am testat și prima bicicletă de Slope Style, UMF Slope într-un DirtPark amenajat în Pădurea Andronache.

Competiția Gârboavele ne-a amintit și ne-a pregătit în acea lună pentru Prima Evadare, care urma să aibă loc în luna mai. Concurenții nu au fost feriți de noroi sau de mici incidente, însă distracția a fost pe cinste.

Mai

Luna mai debutează cu cea mai importantă cursă a anului: Prima Evadare 2011. Aceasta reușește să strângă la start un număr record de participanți, în ciuda vremii nefavorabile. Datorită ploilor care au căzut cu câteva zile înainte, traseul a fost impracticabil pe anumite porțiuni, unii dintre concurenți fiind nevoiți să care bicicletele în spate. Un necunoscut pe plan local, belgianul Cleppe Wouter, reușește să termine cursa detașat, numărându-se printre surprizele competiției.

În aceeași lună suntem invitați la lansarea noului traseu de mountainbike Criț – Meșendorf, aflat în vecinătatea renumitului sat Viscri, în Ardeal.

În luna mai, alegem un traseu standard pentru testele FreeRider.ro, localizat în zona Câmpulung Muscel.

Primim de asemenea pentru test, oficial, primul 29er de la Corratec, cu care ne cățărăm până la Stâna Strâmtu. Priveliștea este absolut uimitoare.

Iunie

Luna iunie, cea a începutului de concedii, stă sub egida primei ediții a Maratonului Vinului. Competiția a fost un succes, traseele fiind abordabile chiar și de către începători, iar locurile alese, cu adevărat pitorești.

În iunie, Turul României are finish-ul în București, la Arcul de Triumf, un adevărat eveniment.

Imediat după sosirea concurenților se pleacă în Marele marș ciclist al Bucureștiului. Străzile din centrul Bucureștiului sunt dinnou ocupate de bicicliști. Adică exact ceea ce ne doream.

 Iulie

A 7a lună a anului a fost și cea mai plină. Am avut parte de competiția DHS Corvin Maraton, aflată la prima ediție și punctând printre cele mai bine organizate concursuri ale acestui an. Premiile au fost pe măsură. Cu două zile înaintea competiției, vizităm în premieră o fabrică de biciclete, cea a producătorului local, DHS.

Am fost prezenți și la Press Camp-ul KTM, din Austria, unde pe lângă distracția pe cinste, am avut parte și de ture cu bicicleta prin Oetztal, o zonă superbă pentru mountainbiking.

Nu doar că am făcut câteva coborâri memorabile dar printre altele am pedalat și pe unul dintre cele mai puternice e-bike-uri din lume, KTM eGnition.

Printre bicicletele primite la test, am avut parte și de cea mai scumpă bicicletă care ne-a trecut prin mâini anul acesta: full suspension-ul Cube Sting HPC Race.

În aceași lună am fost prezenți la Balaton Bike Fest, un festival dedicat sporturilor extreme pe două roți, organizat fără reproș. Am rămas uimit de nivelul și prestațiile riderilor prezenți în cadrul concursului de DirtJump și Trial.

Încheiem periplurile prin Europa odată cu Road Camp-ul Merida, din Ungaria.

August

Este singura lună pe care ne-am dedicat-o nouă. Ne-am plimbat și am făcut numeroase coborâri pe traseele preferate. Prin urmare, nu avem fotografii decât din arhiva personală. Pe care ne-am dori să le păstrăm „sub cheie”.

Septembrie

Pe când cei mici se pregăteau să înceapă dinnou cursurile, noi eram prezenți  la EuroBike, cea mai mare expoziție de biciclete din lume, de unde am transmis cele mai noi știri din industria bicicletelor.

Apoi a urmat Maros Bike Marathon, o competiție care-și croiește drumul spre tradiție. Traseul a fost unul dintre cele mai spectaculoase ale anului, iar poza de mai jos, cea mai spectaculoasă poză suprinsă la o competiție în 2011.

Octombrie

Odată cu prima zapadă, în octombrie, activitățile noastre au început să se restrângă. În octombrie am fost invitați la Merida Testcamp, la Bran, fiind prima ediție organizată în împrejurimile Brașovului.

Am pedalat de asemenea și pe noul fixie de la Create, modelul Fixed 2011.

Luna octombrie a fost încheiată de pentathlonul iVelo, organizat în parcul Izvor din capitală.

Noiembrie

În noiembrie am început planurile de actualizare ale noului FreeRider.ro, pentru a-l pregăti pentru lansarea din 1 decembrie 2011. De asemenea, luna noiembrie a însemnat pentru noi o lună de investiții și noi achiziții. Iar acestea fiind spuse, sper că ați trăit la fel de intens acest an alături de noi și vă sfătuiesc să vă pregătiți încă de pe acum pentru sezonul 2012!

Sper de asemenea ca acestă succintă trecere în revistă să rămâna ca o mică cronică pentru anii următori. Cel puțin, cei care vor vorbi despre istoria bicicletei în România, vor avea ocazia la acel moment să găsească cele mai importante momente, marcate corespunzător, pe site-ul de față.

Dragoș Mitroi
editor-in-chief

 

 

Vezi Comentarii (5)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 − 3 =