Mă gândesc serios la faptul că acesta ar putea fi titlul unui documentar dedicat conviețuirii câinilor în rândul locuitorilor din România. Nu scriu acest editorial pentru că am fost atacat de curând de o haită de maidanezi. În niciun caz. Este mai mult un exercițiu de a explica acest fenomen care a pus stăpânire pe țara noastră, deoarece la soluții tind să cred că nu mai speră nimeni.
Pot răsufla ușurat, deoarece fiind obișnuit cu interminabile consolări, realizez că mai sunt și alții în aceeași situație. Vezi Moscova. Dacă ai fost acolo, înțelegi exact la ce mă refer. Într-un mod stupid, dar sincer, ajung să raportez astfel de situații la vecinii care mai degrabă ni se aseamănă (estul) decât cei cu care împărțim prea puține (vestul). Acceptându-ne statutul de popor balcanic, că deh, n-ai cum să-ți ascunzi rădăcinile la infinit, ajungem rapid la concluzia că nu suntem chiar singurii în această situație.
Cauzele pentru care maidanezii patrulează în libertate pe străzile orașelor sau după cum am văzut pe propria-mi piele, chiar și pe munte, sunt multiple. Mulți aruncă cu noroi în Ceaușescu, ca fiind principalul responsabil pentru cele ce ni se întâmplă în zilele noastre. Dar Ceaușescu nu se mai află printre noi de mai bine de 20 de ani și chiar de-ar fi să aibă remușcări în priviința greșelilor comise în perioada de tiranie, asta ar fi cu siguranță ultima la care s-ar mai gândi.
Casele demolate frenetic în anii 80 au lăsat mulți câini bezmetici pe străzi, fapt care a dus la înmulțirea inevitabilă și necontrolată a bietelor animale rămase fără stăpân. Din acel moment și până astăzi, la momentul redactării acestui articol, aceștia s-au înmulțit exponențial. O întâmplare colateral dezvoltată care probabil l-ar fi uimit pe Darwin însuși: apariția unei noi rase, într-un timp foarte scurt, adaptată mediului urban. Rasă cunoscută sub numele de câine maidanez , care a devenit de departe una dintre cele mai populare și cunoscute specii de patrupede, fiind rezultatul intersectării a zeci sau poate chiar sute de alte rase.
Să ne oprim totuși asupra primilor ani postrevoluționari, deoarece aici suspectez că s-a strecurat o altă greșeală. O greșeală pe care ar trebui să și-o asume atât edilii orașelor din acea perioadă cât și cei care au militat pentru drepturile animalelor. Nu este corect să ucizi animale cu brutalitate, dar nici să le jugănești de ochii lumii, transformând totul într-o afacere profitabilă prin care furi bani publici. Cum în România orice eveniment semnficativ transformă situația într-un mic război, împărțind rapid lumea în tabere, povestea câinilor a fost dată uitării iar aceștia s-au axat pe ceea ce știu să facă cel mai bine: să se reproducă, deoarece nu fac altceva decât să respecte informația scrisă în codul lor genetic.
Și uite așa, ajungem ca în anul 2011 să ne dăm seama că fenomenul câinilor maidanezi este atât de răspândit, încât ar trebui luată în serios introducerea acestuia ca simbol în stema țării. Orice încercare a parlamentului de a vota legi care să stârpească aceste animale va fi rapid combătută. Și pe bune dreptate, oamenii de sus care ne conduc nouă viețile, vor încerca să întoarcă dinnou situația în favoarea lor sau mai degrabă în favoarea conturilor lor. Iar războiul lege – iubitor de animale pare că va continua la nesfârșit. În detrimentul celor care se izbesc de această problemă dacă nu zilnic, cel puțin săptămânal.
Am avut norocul să fiu compostat doar o singură dată până în prezent, în condițiile în care 40 până la 60 de locuitori ai capitalei sunt mușcați zilnic de un câine. Dacă o gândim matematic, într-o bună zi vom urma toți la rând. Iar ca să complicăm puțin lucurile, trebuie să avem în vedere și îmulțirea exponențială a câinilor, raportată la numărul de locuitori.
Una peste alta aș dori să aflu (cumva) răspunul la această întrebare: ce trebuie să fac eu, locuitor al unei capitale europene, ca să nu votez la referendum pentru uciderea câinilor, dar nici să mai am neplăcuta supriză de a fi bifat dinnou cu cel puțin patru colți pe gambă? Mulțumesc!
Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro
