Eu și ciclocrosul: povestea unei biciclete de suflet…

Uneori în viaţă ne alegem cu câte ceva mai deosebit, altfel, ieşit din tiparul normal al  cotidianului. Ceva ce ar putea fi chiar o… bicicletă! Cam aşa s-ar putea încadra în viaţa mea Furia Roşie, o bicicletă modestă dar cu suflet mare. Da, am în colecţie şi am avut biciclete performante (nu aşa performante ca alţii, nu pun preţ prea mare pe asta), dar bicicleta mea roşie, cu toată simplitatea şi modestia ei, este cea pe care am parcurs cei mai mulţi km, ba chiar şi… cele mai multe diplome la concursuri!

Povestea ei începe acum vreo 10 ani, când socrul meu m-a rugat să îi găsesc o bicicletă să meargă cu ea la pescuit. El locuieşte în apropierea Oltului, avea nevoie de ceva simplu şi rezistent. Cum de-abia plecasem din Cluj pe drumul Bucureştiului, am căutat la un atelier din cartier care aducea mereu loturi mari de biciclete second hand. Vechi şi ponosite, majoritatea erau fier vechi, dar câteva erau totuşi utilizabile, ba chiar mai apărea şi câte una mai performantă. Bicicleta mea roşie nu a fost una dintre acestea, a fost doar o bicicletă banală. Cadru din oţel, ghidon drept, aripi de protecţie şi portbagaj. O veche transmisie 3×8 încă funcţională ar fi trebuit să fie mai mult decât era necesar. Era o Kona Yee-haa, model mai vechi de cross, cu ghidon drept, cadru din oțel și o transmisie Shimano Altus destul de veche. Bicicleta avea aripi și portbagaj. A fost perfectă pentru ce era nevoie!

Dar din păcate, odată ajunsă la destinație, bicicleta nu a fost folosită cum am preconizat ci a stat mai mult părăsită într-o magazie, plină de praf. Așa că imediat ce ne-am apucat să construim la casă, am luat-o înapoi și am lăsat-o muncitorilor ca să aibă cu ce să se deplaseze până la magazinul alimentar. Între timp casa s-a ridicat iar bicicleta a fost părăsită din nou într-un colț de curte…

Momentul ei salvator s-a numit Prima Evadare, mai exact ediția 2011, prima la care am decis să particip. Mi-a plăcut mereu ideea din spatele acestui concurs, dar niciodată nu l-am considerat un traseu de MTB, simțeam că nu e corect față de bicicleta mea de munte să o bag acolo. Astfel, mi-a venit ideea unui ciclocros! Dar de unde un ciclocros? Și cum mă gândeam așa, privirile mi-au căzut pe Kona cea roșie și părăsită…

Zis și făcut! Un ghidon de cursieră și o pereche de manete Sora vechi pe 8 pinioane și primul meu ciclocros a fost gata. Am înlocuit roțile cu niște MAVIC Aksium care veniseră pe cursiera mea și pe care le înlocuisem, am cumpărat un set de anvelope și, într-un final, un set de frâne cantilever vechi. Cu mai puțin de 1000 lei incluzând bicicleta aveam primul meu ciclocros!

Prima Evadare 2011 a fost o revelație. Ciclocrosul se pare că e fix pe sufletul meu. O bicicletă capabilă dar nărăvașă, care face tot ce trebuie, dar nu îți dă nicio mână de ajutor pentru asta. O adevărată provocare.

Au urmat multe ture și concursuri. Și multe podiumuri. De la concursuri de ciclocros până la concursuri de MTB cu secțiune de ciclocros, am luptat și am învins împreună. Argeș Autumn Race, concursuri mai mici prin Balotești, Campionatele Naționale de Ciclocros… Am luptat și am biruit împreună.

O tură preferată a ei a fost mereu cea pe Vârful Omu! A ajuns acolo de mai multe ori și am coborât împreună pe grohotișurile de sub Cota 2000…

În Pădurea Cernica, un lemn i-a rupt deraiorul spate original Altus. A primit în schimb unul Deore, mult mai performant!

Un punct critic din viața ei a fost atunci când Horia Nițu, artistul care dă viață multor biciclete vechi și noi pictându-le în culorile lor originale sau în alte culori fanteziste, i-a oferit un aspect nou, personalizat!

Apoi a început naveta. Pentru antrenament, doi ani am făcut naveta la muncă pe bicicletă, aproape zilnic, pe un drum de 28 km. Ea și-a schimbat aspectul. Anvelopele cramponate au fost înlocuite cu unele de oraș antipană. Au apărut pe ea aripile de protecție. Și împreună, la 7 dimineața, băteam drumul spre muncă prin satele de la marginea Bucureștiului.

Acum am terminat cu naveta. Și am revenit la Prima Evadare. Aripile au dispărut iar anvelopele cu crampoane au reapărut la locul lor. Și am biruit din nou prin noroaie pentru un nou loc în top 100, a treia oară. Și un loc 4 la ciclocros. Și parcă e așa fericită că am plecat din nou la luptă împreună… Probabil se credea deja pensionată, dar e departe de adevăr. O așteaptă o lădiță cu componente pe 10 pinioane pentru o viață nouă…

Nimeni nu știe ce alte aventuri ne așteaptă împreună… O bicicletă de oțel are viața ei, vraja ei, te atrage, are mereu ceva ce una din aluminiu sau din carbon nu va avea niciodată, ceva… nedefinit!

Mulțumesc fotografilor pentru toate pozele frumoase, unde nu e pus watermark nu mai știu peste tot cine e autorul. Dar îl țin minte pe Robert Ghintea care a fotografiat scena sărutului!