Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
Sezonul competiţional de ciclism nu este încheiat întrucât, odată cu sosirea anotimpului rece, care momentan nu este deloc rece, încep concursurile de ciclocros. Astfel, sâmbătă 16 noiembrie, se anunţă a 3a etapă din Cupa României La Ciclocross în Lunca Timişului, la Urseni. Şi se anunţă nu doar concursul ci şi vreme bună!
De la organizator:
Lunca Timișului CX CUP 2019, a treia etapa din Cupa României la Ciclocross, este un eveniment sportiv care cuprinde pe lângă cursa regină de Ciclocross, curse destinate iubitorilor de mountain bike și alergătorilor. Inscrierile se fac aici.
Peste 100 de concurenți din țară și din străinătate sunt înscriși deja la evenimentul cu premii în valoare de 6.700 lei ce va avea loc Sâmbătă, 16 Noiembrie, lângă Urseni, la 10 km de Timișoara, începând cu ora 9.30.
Pentru pasionații sportului pe două roți sunt pregătite 2 trasee. Cursa de cyclocross va consta în parcurgerea de mai multe ori a unui traseu de aproximativ 3 kilometri și include elemente specifice unui circuit de cyclocross: nisip, bariere de lemn, urcări, coborâri, zone tehnice și zone de viteză. Cursa de MTB de aproximativ 28 de km circuit, va cuprinde și traseul de ciclocross, dar și porțiuni specifice de luncă. Alergătorii au de ales între două curse, una de 6 km și cea de 12 km, ambele parcurgând același traseu de ciclocross, cu iarbă, nisip, zone tehnice, urcări și coborâri.
Participanții vor fi așteptați la linia de finish cu medalii, mâncare câmpenească și băutură caldă.
Participarea se face pe baza unei contribuții de 60 de lei. Suma strânsă va fi direcționată înspre construirea și dezvoltarea WOODROCKS – tabără, loc de experimentare, construire, educație ecologică și sustenabilitate – un nou proiect EcoStuff.
Programul zilei de Sâmbătă 16 Noiembrie este următorul:
ORA 09:30 – START RUN 6KM – 2 TURE
ORA 10:30 – START RUN 12KM ELIMINATORIU – 4 TURE
ORA 11:50 – PREMIERE RUN
ORA 12:30 – START MTB – MTB/Streetbike/singlespeed/fixie/bmx… fara electrica 😉
ORA 13:50 – START 1 CX – Feminin, Juniori, Cadeti
ORA 15:00 – START 2 CX – Elite, U23, Amatori
ORA 16:30 – PREMIERE MTB si CX
Informații suplimentare pot fi găsite pe pagina Facebook a evenimentului.
Lunca Timișului CX CUP este un eveniment organizat de EcoStuff Romania cu sprijinul Primăriei Moșnița Nouă, fiind sponsorizat de Continental Anvelope Timișoara și Decathlon Romania și susținut de Federația Română de Ciclism, Cyclocross Nation, Linia de Sosire și High Energy.
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.