Acum citesti
Junior Bike Race 2017 – start înscrieri

Și în această vară județul Alba va fi gazda unei competiții de mountain-bike adresată exclusiv juniorilor! Concursul de ciclism urmează să se desfășoare sâmbătă, 10 iunie 2017, lângă terenul de fotbal de la Ciugud.

“La prima ediție ne-am antrenat, la a doua ne-am perfecționat, la a treia ediție Junior Bike Race suntem pregătiți să organizăm una dintre cele mai frumoase competiții cicliste pentru copii! Este un eveniment dedicat celor mici, dar și pentru părinți și prieteni, pe care ne bazăm să-i încurajeze pe copii să se antreneze și să participe. Credem că este o ocazie excelentă pentru mișcare în aer liber, joacă alături de alți copii și o zi deosebită în familie. Am pregătit trasee atât pentru începători, cât și pentru avansați, precum și surprize pentru toți participanții! Desigur, merituoșii care vor urca pe podium vor avea premii pregătite de către partenerii și sponsorii noștri! Vă invităm să luați parte în 2017 la Junior Bike Race, ediția a III-a!”, transmit reprezentanții Asociației Bicheru Cycling.

Cei mici vor avea la dispoziție 2 trasee de concurs, în funcție de vârstă. Așadar, cei sub 9 ani vor fi înscriși în „Traseul Iepurașilor” și vor avea de pedalat 550m, cu o diferență de nivel de 5m. Sunt trei subcategorii de vârstă: cei mai mici, de 3-4 ani, vor putea fi însoțiți de părinți pe tot parcursul cursei, participanții la categoriile 5-6 ani și 7-8 ani vor avea posibilitatea de a fi însoțiți doar din afara zonei marcate. Pe „Traseul Lupișorilor” vor pedala copiii de peste 9 ani. Și în acest caz, există trei subcategorii de vârstă: 9-10 ani, 11-12 ani și 13-14 ani, fiecare categorie parcurgând un anumit număr de ture din traseul de 1100m lungime și 15m diferență de nivel. Lupișorii sunt deja cicliși cu experiență, așadar nu vor putea fi însoțiți pe traseu de către părinți.

Regulamentul, disponibil pe site-ul competiției, este întocmai ca la concursurile de ciclism pentru adulți: micuții trebuie să poarte cască, vor primi un număr de concurs și un kit de participare, iar părinții vor completa o declarație pe proprie răspundere. Toți cei care doresc să participe trebuie să se înscrie în prealabil, completând formularul de înscriere. Deși se vor face înscrieri și la fața locului, organizatorii încurajează înscrierea online, numărul locurilor disponibile fiind limitat. Înscrierea este GRATUITĂ.

Pe lângă competiția propriu zisă, organizatorii au pregătit micuților nenumărate surprize, printre care menționăm: premii constând în medalii, diplome și produse oferite de sponsori pentru primii trei clasați la fiecare categorie, o tombolă organizată imediat după premiere, precum și jocuri, baloane și picturi pe față oferite de Ping și Pong.

Prin această inițiativă se urmărește încurajarea copiilor în a petrece cât mai mult timp în aer liber, pe bicicletă, totodată punându-le la încercare abilitățile de pedalat. Îndemânarea pe bicicletă, crearea acelor instincte de coordonare dintre biciclist și bicicletă îl poate feri pe cel dintâi de multe situații neplăcute și neprevăzute întâlnite în timp ce se deplasează pe bicicletă.

Organizatorii evenimentului sunt „Bicheru Cycling”, în parteneriat cu Primăria Ciugud. Lista sponsorilor și partenerilor este afișată pe site-ul evenimentului, fiind deschisă pentru companiile sau firmele care doresc să susțină acest eveniment sau alte proiecte viitoare „Bicheru Cycling”, precum și pentru instituțiile media interesate să ajute în promovarea acestora.

Detalii suplimentare se pot obține pe site-ul http://junior.bicheru-cycling.ro, respectiv pe pagina de facebook dedicată evenimentului https://www.facebook.com/juniorbikerace

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seven + twenty =