Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
Asociaţia Bike Works îi invită pe toţi pasionaţii de ciclism şi de alergare montană, copii şi adulţi deopotrivă, la „Măcin Mountain Fun 2016”, cel mai mare eveniment sportiv al anului din Munţii Măcinului, care va avea loc pe 11 iunie 2016, în apropierea localităţii Greci, din judeţul Tulcea.
În cadrul „Măcin Mountain Fun 2016” se va desfăşura deja tradiţionalul concurs de ciclism montan „Măcin XC” (ediţia a patra), un concurs de alergare montană denumit Măcin Cross (ediţia a doua), precum şi două curse pentru copii, una de MTB şi alta de alergare. Astfel, concursul de MTB Măcin XC 2016 va avea din punct de vedere al dificultăţii două trasee. Unul va fi pentru Amatori, care nu va fi foarte solicitant fizic şi va avea o tehnicitate usoara-medie, iar cel pentru Elite va prezenta urcari solicitante, dar si coborari spectaculoase şi periculoase. Cursa copiilor, KIDS RACE, va presupune parcurgerea de către copii a unui traseu scurt in zona de start. Pe de altă parte, Măcin Cross este concursul destinat pasionaţilor de alergare montană care se vor putea bucura de un traseu conceput special pentru ei, care nu este foarte solicitant fizic, având o tehnicitate uşoară spre medie.
Important de reţinut este că pe data de 3 iunie se închide sesiunea de înscrieri online pentru cea de-a doua ediţie a competiţiei sportive „Măcin Mountain Fun 2016”, cu precizarea că pentru cursele destinate copiilor înscrierile sunt gratuite. Astfel, pe site-ul oficial al concursului „Măcin Mountain Fun 2016”, toti pasionaţii de ciclism şi alergare montană pot găsi toate informaţiile necesare.
În functie de darnicia sponsorilor, pe langa diplome, medalii si trofee, se vor acorda produse si alte premii.
„Nu este concurs pentru fiţosi, ci motiv de distracţie pentru amatorii de noi, cei care umplem rândurile la start doar să scăpăm de monotonia oraşului si pentru că ne place să ne dăm. Aşa că am pregătit ca pentru noi un traseu nici prea-prea nici foarte-foarte, într-o locatie verde, departe de zgomot şi oras, cu mâncare, muzică şi distracţie ce se va întinde în noapte şi chiar a doua zi. Dacă nu premiile (desi exista si ele) sau faima te indeamnă să te inscrii, poate o va face vinul zonei, tochitura dobrogeana, focul de tabară sau muzica live, pachetul de înscriere frumos garnisit şi nu în ultimul rând oamenii frumoşi din comunităţile de biciclişti şi alergare care vor fi acolo”, spun organizatorii de la Bike Works.
Măcin Mountain Fun 2016” este organizat de Asociaţia Bike Works, Primăria Greci şi Asociaţia Mecanturist. Parteneri sunt Parcul Naţional Munţii Măcinului, Top Media – producţie publicitară; cronometraj.ro; Brăila Mall; Trupa Inclusiv; Casa de Cultură „Grigore Kiazim” Măcin”. Sponsori ai evenimentului sunt: Curtea Regală, Terra Hercinica, Scott, Redis Nutriţie, Daily Open House, Giplast Blakans, Maus Bike, Vinuri de Măcin, Sprint Sports, Ursus, Explore, Auchan, Sprint, Focus, Continental, BBB, Muc-Off, Kenda şi Shimano.
Parteneri media sunt: Freerider.ro, Rock Fm, ciclism.ro, Zile şi Nopţi, SportsPlanner.ro, Adrenalina, 4 Run.
Lista este deschisă potenţialilor sponsori şi tuturor celor interesaţi să ne sprijine mediatizarea acestui eveniment sportiv.
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.