Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Peste 200 de copii, băieți și fete, cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, au participat sâmbătă la competiția de ciclism “Junior Bike Race”, desfășurată la Ciugud, în județul Alba.
“La această ediție numărul participanților a crescut față de anul trecut. În ultima săptămână am decis suplimentarea celor 200 de locuri anunțate inițial pe site. Am încercat să oferim o zi de neuitat micilor bicicliști și considerăm că nu i-am dezamăgit.
Cu ajutorul partenerilor, sponsorilor și colaboratorilor noștri, 218 copii au participat GRATUIT la această competiție. Fiecare a beneficiat de pachet de înscriere (conținând rechizite, dulciuri și număr de concurs), cronometrare, alimentare / hidratare la sosire și medalie de participare. Primii 3 clasați la fiecare categorie au primit premii constând în medalie, diplomă și produse oferite de către sponsori. Trofeele ediției JBR2016 au fost ridicate de către câștigătorii categoriilor de vârstă. Cei mai mici dintre participanți au fost încurajați pe traseu de către părinți și Mickey Mouse, iar minionul Kevin i-a întâmpinat la linia de sosire.
Ne-a bucurat prezența unui public numeros venit să susțină participanții, precum și prezența câtorva concurenți din județele limitrofe (Cluj, Sibiu, Bihor). Nu a lipsit nici muzica bună, baloanele și micul atelier de face painting. Maria Rusu a câștigat bicicleta oferită cadou la tombola organizată imediat după premiere.
Sperăm să-i fi putut motiva pe cei mici și pe viitor timpul liber să și-l petreacă cât mai mult în prezența prietenilor și părinților, în natură și pe biciclete. Într-o perioadă plină de precipitații, vremea a fost excelentă, contribuind în mare măsură la reușita concursului.” reprezentant Bicheru Cycling.
Clasamentul este afișat pe site-ul competiției http://junior.bicheru-cycling.ro, iar pozele și filmele de la eveniment pe pagina de facebook dedicată https://www.facebook.com/juniorbikerace
Concursul Junior Bike Race 2016 a fost organizat de „Bicheru Cycling” în parteneriat cu Primăria comunei Ciugud. Evenimentul a fost posibil și datorită sponsorilor și partenerilor: DJST Alba, Ballansportswear, Cora Trade Center, Alpin 57 Lux, Alba Sport Vision, Ping și Pong, Dacia Market. Parteneri media au fost: Alba24.ro, ZiarulUnirea, FreeRider.ro.
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.