Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
Pentru prima dată în istorie, Turul României a avut ieri finiș de etapă într-o comună, Cristian, din județul Brașov, localitate apărută pe radarul ciclismului românesc odată cu Emil Dima, campionul național la contratimp. Turul a trecut de mai multe ori pe aici, dar de-abia în 2022 a găzduit un start și acum, iată, un finiș de etapă. Nu orice etapă, ci cea mai lungă de la această ediție.
Ieri, după startul din Piața Mare, Sibiu, evadarea a reușit să se formeze după 20 de km. Patru cicliști, între care doi care au promis că vor ataca – Emil Dima, care și-a dorit să câștige acasă și Paul Wright, purtătorul tricoului roșu de lider în clasamentul sprinterilor, care a vrut să-și apare poziția câștigată cu multă transpirație, după 2 zile petrecute consecutiv în evadare. Cicliștii din evadare au colaborat bine, la un moment dat au avut un avans de 6 minute, dar pe cățărarea de la Poiana Mărului plutonul a recuperat și a reușit să-i prindă. Au mai fost încercări de atac, dar nimeni nu a reușit să scape controlului impus de Astana, care a apărat ca la carte tricoul galben.
Podiumul Etapei 3:
Locul 1 și tricou portocaliu, sponsorizat de Orange: BOWER Lewis, Equipe Continentale Groupama – Fdj
Locul 2 – SMIRNOV Ivan, Astana Qazaqstan Development Team
Locul 3 – STOSZ Patryk, Team Felt Felbermayr
Tricoul galben de lider în Clasamentul General, sponsorizat de Yopro: REMKHI Rudolf – Astana Qazaqstan Development Team
Tricoul cu buline, de lider în Clasamentul pe Puncte, sponsorizat de Federația Română de Ciclism: T KUBIŠ Lukáš, Elkov – Kasper
Tricoul verde, de lider în Clasamentul Cățărătorilor, sponsorizat de Stay Strong: DOSTIYEV Ilkhan, Astana Qazaqstan Development Team
Tricoul alb, de lider în Clasamentul Tinerilor (sub 23 de ani), sponsorizat de Gebruder Weiss: REMKHI Rudolf – Astana Qazaqstan Development Team (va fi purtat în etapa de mâine de către MAKOHON Jack, Team Skyline)
Tricoul roșu, de lider în Clasamentul Sprinturilor, sponsorizat de M&Ms: WRIGHT Paul, Rembe Pro Cycling Team Sauerland
Tricoul albastru, de lider în Clasamentul Românilor, sponsorizat de Ariel: RĂILEANU Cristian, Echipa Națională a României.
Sâmbătă, 17 august, Turul României continuă pe un traseu de 189,1 km cu Etapa 4, care începe la ora 10.45 de pe Bulevardul Libertății din Târgoviște, și trece prin localitățile Moreni – Valea Lungă – Pucioasa – Vulcana Băi – Voinești, înainte de a se termina pe același Bulevardul Libertății din Târgoviște, între orele 15:06-15.38, în funcție de viteza plutonului.
În vederea organizării zonei de START / FINISH și desfășurării concursului CURSA COPIILOR se închide circulația auto pe Bulevardul Libertății între Str. Stelea și Str. Poet Grigore Alexandrescu între orele 07.00 – 18.00.
Pe ruta de ieșire din Târgoviște: str. Calea Domnească – Str. Aleea Sinaia – Str. Mihai Bravu – DN72 (str. Aleea Mănăstirea Dealu) – DN72 – DJ720 (str. Lunca), se restricționează circulația în intervalul orar 10.45 – 10.00.
Pentru restul etapei, se va restricționa circulația pentru vehicule și/sau pietoni în intervalul orar 10:45-16:45 (respectiv până după trecerea caravanei cicliste), pe raza următoarelor localități: Târgoviște – Valea Voievozilor – Răzvad – Gura Ocniței – Moreni – Iedera de Jos – Iedera de Sus – Valea Mare – Valea Lungă-Cricov – Șerbăneasa – Băcești – Vișinești – Sultanu în județul Dâmbovița, în localitățile: Plaiu -Provița de Sus – Izvoru – Valea Bradului – Ocina de Jos – Adunați, din județul Prahova, după care plutonul revine în județul Dâmbovița, iar circulația este restricționată în localitățile Costișata – Bezdead – Tunari – Broșteni – Miculești – Pucioasa – Priboiu – Doicești – Lăculețe Gară – Vulcana-Pandele – Toculești – Vulcana Băi – Nicolaești – Vulcana de Sus – Șipot – Pietrari – Manga – Mânjina – Suduleni – Lunca – Voinești – Dragodănești – Priboiu – Tătărani – Căprioru – Mănești – Drăgăești Pământeni – Potocelu – Ludești – Hulubești – Valea Caselor – Valea Mare – Crângurile de Sus – Bădulești – Gura Foii – Catanele – Bumbuia – Cobia – Blidari – Frasin Deal – Frasin Vale – Ungureni – Viișoara – Dumbrava – Târgoviște. A
Pe ruta de intrare în Târgoviște, se restricționează circulația pe următoarele artere: DN72 (str. Șoseaua Găești) – DN72A (str. Petru Cercel) – str. Petru Cercel – DN71 (str. Calea București) – str. Calea București – str. Calea Domnească – B-dul Libertății. Mașinile din caravană vor ajunge la finiș pe un traseu ușor direcționat, de pe Calea București, pe B-dul Mircea cel Bătrân, str. Poet Grigore Alexandrescu și B-dul Libertății.
După startul profesioniștilor, la Târgoviște se desfășoară Cursa Copiilor, între orele 13:30-15:30, pe Bulevardul Libertății.
La ediția de anul acesta a Micii Bucle mai este programată o singură cursă de copii:
- 18 august, București, Bulevardul Unirii, Biblioteca Națională, între orele 13:30-16:00.
Detalii și înscrieri: https://bit.ly/CursaCopiilorBucurești
După Târgoviște, Turul României se mută în Capitală, pentru etapa de gală a ediției:
Duminică, 18 august, Etapa 5
98 km – Circuit în București, pe Bulevardul Unirii
Start: București, Biblioteca Națională, ora 09:45
Finiș: București, Biblioteca Națională, între orele 12:03-12:27, în funcție de viteza plutonului. A 56-a ediție a Turului României, care a început astăzi la Deva, propune 5 etape care trec prin Alba Iulia, Păltiniș, Sibiu, Cristian (BV) și Târgoviște, înainte de a ajunge la finiș, în 18 august, la București, unde pentru prima dată după 20 de ani, etapa finală se va desfășura pe Bulevardul Unirii. Organizat de Federația Română de Ciclism, alături de Auchan România și Agenția Națională pentru Sport în calitate de parteneri principali, evenimentul însumează peste 800 de km și aduce la start 25 de echipe din 14 țări, marcând cea mai puternică participare românească la o competiție de gen, cu șase echipe înscrise. Evenimentul este transmis integral, în direct, pe Digi Sport 2.
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.