Acum citesti
Asociația Cristian Eco Sport anunță 3 concursuri de mtb în 2018

Asociația Cristian Eco Sport anunță calendarul competițional pentru 2018. Cele trei concursuri de mtb se vor desfășura în județul Brașov dorind să promoveze zona Țara Bârsei.

Bran Castle XCO – 16 iunie 2018

Concursul de tip XCO va avea loc în incinta curții Castelului Bran. Va fi un traseu de aproximativ 3 km, cea mai mare parte desfășurându-se chiar în incinta curții castelului. Însă acesta va fi amenajat și în curtea Muzeului Satului, dar și în curtea Vămii Medievale Bran.

MTB Zărnești Challenge – Piatra Craiului Ride – 14 iulie 2018

MTB Zărnești Challenge este un concurs de tip maraton ce va avea ca punct de plecare centrul orașului Zărnești, punctul de sosire fiind Baza de Motocros Brebina, locul în care a avut loc Campionatul Național de XCO. Vom avea aici două trasee: Junior Track – de aproximativ 50 km și 1500 m diferență de nivel și Master Track – cu aproximativ 2800 m diferență de nivel.

Traseul va parcurge aproape întregul areal pitoresc al munților Piatra Craiului, dar și cele mai importante puncte de atracție ale Orașului Zărnești. Urcările kilometrice vor fi îmbinate cu zone tehnice de coborâre, totul îmbrăcat într-un peisaj al cărui farmec aparte poate fi descoperit doar pe bicicletă.

MTB Zărnești Challenge este un concurs realizat atât pentru concurenți cât și pentru spectatori, aceștia având posibilitatea de a vedea concurenții din cel putin 5 puncte diferite ale traseului. Distanța cu mașina între punctele de vizibilitate nu este mai mai mare de 10 km.

Un element de noutate la această competiție va fi categoria +90 kg introdusă în plus față de categoriile clasice ale participanților de la Junior Track. Un traseu original „a la Cristi” cum spun o parte din cei care au participat la concursurile pe care asociația le organizează.

Night Riders XCO – 15 septembrie 2018

Night Riders XCO este primul concurs de noapte din Brașov și al 2lea din țară după MoonTime Bike. Evenimentul are loc în zona Livada Postei, parcul Ina Schaeffler, pe un traseu lung de aproximativ 3,5 km în care practic nu ai timp să respiri. Este un concurs care te ține în priză pe toată durata lui.

Organizatorul menționează că Night Riders XCO este un concurs foarte tehnic decorat cu un peisaj unic. Traseul parcurge aleile din jurul simbolurilor istorice și de cultură ale Brașovului – Turnul Alb, Turnul Negru, Biblioteca Județeană, totul culminând cu cele mai tehnice coborâri urbane din spatele Maternității Brașov. Adrenalină la maxim, urcări scurte, dar parcă nesfârșite, coborâri demne de marile concursuri XCO și mai ales câteva zone panoramice care fac deliciul acestei competiții.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × two =