Acum citesti
2023 – al 10-lea sezon de anduranță în ciclismul românesc!

Pe 12 octombrie 2023, se împlinesc 10 ani de la înființarea organizației Randonneurs România la Arad, de către Ladislau TOROK, care în calitate de primul Reprezentant Național al Audax Club Parisien în România încheia un parteneriat pentru desfășurarea brevetelor din ciclismul de anduranță în țara noastră.

Sezonul 2014 urma să fie primul în care erau organizate brevete clasice în România, iar de atunci, în cadrul a aproximativ 300 de evenimente, în cele 9 sezoane de anduranță, cicliștii români au obținut peste 8000 de brevete, peste 500 de titluri de Super Randonneur și multe alte titluri, unii dintre cicliști participând inclusiv la brevete organizate în afara țării, reprezentând cu succes culorile tricolorului românesc. De altfel, la ediția din 2019 a ultra-brevetului PARIS-BREST-PARIS (1200 km în maximum 90 de ore), România a înregistrat cea mai pare creștere a numărului de participanți față de ediția anterioară (2015), de la 9 la 68.

În acești 10 ani, în România, ciclismul de anduranță a devenit un fenomen în lumea pasionaților de ciclism, țara noastră reușind încă din primii ani să fie în topul țărilor din punct de vedere al numărului de brevete obținute.

Sezonul 2023 va însemna printre altele, pentru mulți cicliști, calificarea pentru a participa la a 20-a ediție a ultra-brevetului PARIS-BREST-PARIS, la care sunt preînscriși deja peste 60 de cicliști din România printre cei 8000 de cicliști din întreaga lume, din 66 de țări, care vor lua startul în 20 august, la Paris, pentru a pedala cei 1200 km către Atlantic și înapoi.

Astfel, în acest sezon aniversar, cicliștii de anduranță din România au la dispoziție peste 80 de evenimente organizate în cele 10 orașe din țară unde pot parcurge brevetele de 200, 300, 400, 600, 1000 și 1200 km: București, Arad, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Miercurea Ciuc, Sibiu, Reghin și Suceava. Calendarul tuturor evenimentelor organizate în sezonul 2023 poate fi studiat pe site-ul Randonneurs România: https://randonneurs.ro/calendar-evenimente-2023. Totodată, aici veți regăsi și calendarul brevetelor populare pe distanțe de 50, 75, 100, 150, 250 și 300 km, care pot constitui antrenamente pentru brevetele clasice.

La București, unde evenimentele sunt organizate de Reprezentantul Național al Audax Club Parisien, Iulian Ene și echipa Adevărații VeloPrieteni, sunteți așteptați să luați startul la brevetul de 200 km în data de 8 aprilie, la cel de 300 km în 22 aprilie, la cel de 400 km în 6 mai, la cel de 600 km în 20 mai, iar în 24 iunie este planificată sesiunea de restanțe pentru toată seria de brevete, inclusiv brevetul de 1000 km. În acest moment, vă puteți înscrie la brevetele de 200, 300 și 400 km, având chiar un discount la taxa de participare dacă vă înscrieți la toate cele trei brevete: https://randonneurs.ro/brm-200-300-400.

Totodată, în 19 august, pentru cei care nu au posibilitatea de a participa la ultra-brevetul PARIS-BREST-PARIS, Reprezentantul Național va organiza un ultra-brevet pe distanța de 1200 km aici în România. Iar, pentru cei cărora le place pedalatul în pluton, în weekendul 10-11 iunie, va fi organizată o nouă ediție a turei de anduranță pe echipe FLECHE, unde echipe de 3-5 membri trebuie să parcurgă în 24 de ore un traseu de minimum 360 de km, pe care fiecare echipă și-l alege, cu condiția ca sosirea să fie la Valea Lungă, în județul Dâmbovița, unde duminică la prânz toate echipe se vor întâlni și vor avea parte de o activitate de socializare în jurul unei mese organizate de gazdele din această localitate.

Sezonul 2023 va avea parte de un nou brevet aniversar, cel de 400 km, care în data de 22 iulie va fi organizat în întreaga lume, inclusiv în cele 10 orașe din România amintite mai sus, pentru celebrarea celor 100 de ani de la organizarea primului astfel de brevet în Franța, la 22 iulie 1923. Similar brevetelor centenar pentru distanțele de 200 și 300 km din anii trecuți, Audax Club Parisien pune la dispoziția participanților brevetați o medalie aniversară și pentru brevetul de 400 km.

oznorCO_vivi

Iar, pentru aniversarea celor 10 sezoane ale ciclismului de anduranță, la finalul sezonului 2023, Randonneurs România va acorda o medalie aniversară ”Randonneur de 10”, tuturor cicliștilor români care reușesc performanța de a parcurge cu succes 10 brevete clasice, în cadrul evenimentelor organizate în România sau în străinătate. De asemenea, Reprezentantul Național la sfârșitul lunii martie, va oferi posibilitatea achiziționării unui echipament aniversar, cu o grafică specială, cu caracteristicile necesare practicării ciclismului de anduranță, sens în care puteți urmări lansarea acestuia pe pagina de Facebook.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fourteen + 10 =