Șase curse de ciclocros, o iarnă între noroi, zăpadă și pasiune pentru bicicletă

În ianuarie 2025 făceam poze la Campionatul Național de Ciclocros. Vremea era frumoasă, soare, chiar cald pentru acea perioadă. Cumva total nepotrivit pentru un concurs veritabil de ciclocros. Pentru că știm cu toții: ciclocrosul înseamnă „suferință” – noroi, nisip, ploaie, frig și vreme rea, în general. Așa cere tradiția unui sport practicat în off-season.

• 

• 

• 

• 

Eram acolo, la Campionat, și îmi plăcea mult ce vedeam. Un grup de oameni extrem de pasionați și dedicați, care într-o zi de weekend dădeau totul timp de câteva zeci de minute, uneori până aproape de o oră. Plecau tare încă din primele secunde, negociau un teren tehnic, dificil pentru o bicicletă de ciclocros, iar la final nimeni nu le-ar fi putut reproșa că „n-au făcut nimic” în weekendul acela. Adevărați războinici de weekend!

Mă refer aici în special la amatori. Chiar dacă, din punct de vedere oficial, toți concurenții sunt sportivi legitimați, deținători de licență la Federația Română de Ciclism, realitatea este că, dincolo de câțiva sportivi care se luptă constant pentru podium, marea majoritate sunt pur și simplu pasionați de bicicletă.

• 

• 

• 

În timp ce făceam poze, mi-a trecut prin cap gândul: cât de tare ar fi să particip și eu. Nu doar la Campionat, ci la întreaga Cupă Națională de Ciclocros, cinci etape răspândite prin țară. Problema era evidentă: nu aveam o bicicletă de ciclocros.

Pentru că da, bicicleta de CX este una „specială”. Fiind vorba de competiții din calendarul oficial FRC, iar unele etape chiar UCI, bicicleta trebuie să respecte anumite reguli stricte. Cele mai cunoscute: anvelope cu lățime maximă de 33 mm și un ghidon de șosea, cu drop-uri puțin evazate, de regulă între 4 și 8 grade. Când ești chemat în boxa de start, aceste lucruri se măsoară efectiv cu șabloane. Poți însă participa și cu bicicletă normală, gravel sau mtb, însă în cazul acesta va trebui să te înscrii la categoria Amatori.

La acestea se adaugă condițiile administrative: licență, asigurare sportivă și aviz medical. Toate presupun costuri și timp, dar sunt lucruri necesare, avizul medical, mai ales, fiind o garanție că organismul tău este apt pentru efort.

• 

• 

• 

Un alt lucru care m-a atras la ciclocros este cât de prietenos este cu publicul. Traseul, organizat sub forma unei bucle de aproximativ 3 km, permite spectatorilor să se deplaseze ușor, să facă poze și să încurajeze concurenții. Obstacolele sunt variate: bariere, trepte, urcări abrupte, zone de off-camber, porțiuni intenționat noroioase sau nisipoase. Totul este gândit să scoată ce e mai bun și mai greu dintr-un ciclist.

Bucla se parcurge de mai multe ori, timp de 40–60 de minute, în funcție de categorie. Numărul de ture nu este cunoscut de la început. Abia când liderul trece linia de sosire după depășirea timpului oficial se sună clopotul care anunță ultima tură. Acest „mister” face cursa cu atât mai interesantă și solicitantă mental.

• 

• 

În același timp, bucla relativ scurtă îți permite să înveți traseul. Cu fiecare tură începi să înțelegi unde poți forța, unde trebuie să fii atent și unde există mai multă aderență.

Așa că, pe la jumătatea lui 2025, când au fost stabilite datele și locațiile etapelor din Cupa Națională, am început să caut o bicicletă. Am avut noroc și am ajuns să particip la toate cele șase concursuri cu două biciclete diferite.

De la Barcicleta din Craiova am împrumutat un Silverback Siablo CX — un ciclocros pur-sânge, din aluminiu, o bicicletă cu istorie. Apoi, de la Bikefun din Ungaria, am primit o Merida Mission 7000, proaspăt lansată, full carbon, modernă și perfect pregătită pentru rigorile curselor de CX.

Pentru mine însă, ciclismul nu înseamnă doar competiție, înseamnă și aventură. Așa că am decis ca, la fiecare etapă din țară, să mă cazez la fața locului, cât mai aproape de start, în cortul de pe plafonul mașinii. Și pot spune cu bucurie că planul a funcționat. În fiecare seară dinaintea concursului, grătarul și prietenii din zonă făceau parte din ritual.

M-am bucurat pentru ca la doua din cele 5 etape am fost împreună cu colegul Severian Sendroiu care și el a participat. Amândoi fără pretenții de podium sau rezultate deosebite, pur și simplu prezenți din pasiune pentru sport și bicicletă.

Astfel, calendarul ciclocros 2025-2026 a arătat astfel:

• Cupa României de CX 2025 Etapa 1 – Velocrosul Castanilor de la Domeniul Cantacuzino, Florești, Prahova.
• Cupa României de CX 2025 Etapa 2 – Lunca Timișului CX, Urseni, Timiș
• Cupa României de CX 2025 Etapa 3 – Arad CX Cup, Arad
• Cupa României de CX 2025 Etapa 4 – Kingsland CX, Șelimbăr, Sibiu (inițial Central Stage din Făgăraș, dar anulată între timp)
• Cupa României de CX 2025 Etapa 5 – Cluj Winter Race, Cluj-Napoca
• Campionatul Național de Ciclocros 2026 de la Domeniul Cantacuzino, Florești, Prahova.

Cu excepția celor două curse de la Domeniul Cantacuzino, care au fost relativ aproape de casă, la celelalte a trebuit să stau peste noapte. Participând și din partea Federației Române de Ciclism, ajutând cu transportul materialelor de identitate vizuală, a tricourilor pentru podium, cupelor etc., m-am bucurat foarte mult că organizatorii mi-au permis să campez la start.

Astfel, la Lunca Timișului CX locul de campare pentru rulote și corturi chiar a fost lângă start. În seara dinaintea concursului când am ajuns, era o ceață deasă, iar locul evenimentului era organizat pe o câmpie largă, în mijlocul pustietății. Târziu în noapte observam cu interes camper-ul echipei din Belgia și pe cicliștii care încă se antrenau pe trainer. A doua zi, după ce am terminat cursa mea, m-am bucurat de restul evenimentului stând „la botul calului”, în mijlocul acțiunii.

La Arad CX cup, întrucât cursa s-a ținut în parcul Micălaca din Arad, și „cazarea” a fost interesantă. Am pus mașina și cortul sub podul rutier pe sub care trecea chiar traseul concursului. Eram lângă zona tehnică, locul în care mecanicii îți așteaptă concurenții pentru a le repara sau schimba bicicleta la nevoie, așa că întreaga zi a fost plină de acțiune.

Dacă până acum vremea de la concursuri a fost bună, cumva „atipic” pentru ciclocros, la Kingsland CX Șelimbăr a fost primul contact cu ce înseamnă cu adevărat ciclocros. Vremea a fost rece și ploioasă, iar traseul alunecos și plin de noroi. La fel ca și la celelalte etape, am ajuns cu o seară înainte. Era deja noroi, dar fiind cu mașina overlander, am reușit să ajung lăngă start unde am pus cortul și am făcut grătarul nelipsit. Noaptea a fost rece, dar în cort a fost cald și bine datorită încălzirii auxiliare.

La ultima etapă din Cupă, Cluj Winter Race, sosirea la fața locului a fost tot seara târziu. Însă pentru că evenimentul s-a ținut pe un traseu organizat în interiorul Muzeului Satului, nu m-am mai putut caza chiar fix la start. În schimb am stat în parcarea oficială de lângă intrarea „din spate”. Și aici a fost excelent, pentru că pe jos era pietriș, nu asfalt și eram lângă deal, practic departe de oraș. M-am bucurat că la grătar m-au vizitat și prietenii din Cluj.

Ultimul din lista a fost chiar Campionatul Național de Ciclocros. Desfășurat din nou pe Domeniul Cantacuzino, de data asta chiar că am „beneficiat” de experiența meteo ciclocros. Cu o zi înainte vremea era închisă, iar traseul plin de noroi. Însă a doua zi la concurs totul s-a schimbat. A nins, iar temperaturile au scăzut sub zero. Așa că tot noroiul a înghețat, iar stratul de zăpadă a fost exact ce a trebuit. A fost cumva ciclocros perfect – nici noroi nebunesc și nici nămeți de zăpadă.

Cum a fost pentru mine la aceste 6 concursuri?

La etapa 1 din Cupa României, Velocrosul Castanilor, traseul a avut un design relativ simplu la prima vedere, însă tipic ciclocrosului, nu a fost deloc ușor. Obstacolele specifice au fost bine integrate, iar ritmul ridicat încă din primele sute de metri te obliga să fii mereu atent. Pentru mine elementul-cheie al traseului a fost urcarea lungă și abruptă spre Turn, o secțiune care, fără excepție, m-a pus în fața aceleiași decizii la fiecare tură: coborârea de pe bicicletă și împinsul. A devenit rapid un punct de referință al cursei, un loc unde gestionarea efortului conta la fel de mult ca forța propriu-zisă.

• 

• 

• 

• 

La etapa a doua, de la Lunca Timișului, s-a simțit imediat că vorbim despre o etapă UCI. Traseul a fost gândit mult mai exigent, presărat cu obstacole variate, schimbări rapide de ritm și porțiuni tehnice care cereau atenție maximă din prima tură. Memorarea lui nu a fost deloc simplă, iar fiecare greșeală se taxa instant. A fost genul de traseu care te obliga să fii prezent sută la sută, să anticipezi fiecare viraj și să găsești rapid soluții, tură după tură.

• 

• 

• 

• 

La etapa a treia, de la Arad, am apreciat în mod special felul în care organizatorii au reușit să închege un traseu variat, deși terenul în sine nu oferea foarte multe posibilități. Printr-o bună folosire a spațiului și a detaliilor, au creat un parcurs dinamic, care nu devenea monoton de la o tură la alta. Un plus clar a fost integrarea micului bikepark din zonă, cu elemente care aduceau o notă jucăușă traseului și cereau un plus de control și precizie, mai ales pe o bicicletă de ciclocros.

• 

• 

• 

• 

Etapa a patra, de la Șelimbăr, a fost una aparte în primul rând din cauza condițiilor meteo. Vremea rece și ploaia au transformat rapid traseul, făcând suprafața alunecoasă și solicitantă, exact genul de context în care ciclocrosul își arată adevărata față. Cu toate acestea, traseul a fost relativ ușor de memorat, lucru care a ajutat mult pe parcursul cursei. Mi s-a părut că include destul de multe elemente împrumutate din MTB – viraje strânse, coborâri tehnice, schimbări scurte de ritm și porțiuni unde controlul bicicletei conta mai mult decât viteza pură, ceea ce l-a făcut cu atât mai interesant și mai tehnic.

• 

• 

• 

• 

Ultima etapă, de la Cluj, mi s-a părut cea cu traseul cel mai „ușor” de citit și de parcurs. Nu neapărat din punctul de vedere al efortului, pentru că intensitatea a fost la fel de mare, ci pentru că traseul șerpuia printre casele și aleile Muzeului Satului, într-un cadru foarte clar și intuitiv. Reperele vizuale constante te ajutau să anticipezi virajele și obstacolele, iar acest lucru făcea cursa mai fluidă. În plus, decorul oferea un farmec aparte etapei, transformând-o într-o combinație reușită între competiție serioasă și o atmosferă aproape relaxată, de eveniment de final de sezon.

• 

• 

• 

• 

Campionatul Național de la Florești a fost, din punctul meu de vedere, cu cel mai tehnic traseu. Parcursul a combinat mai multe tipuri de teren și obstacole, cerând atât forță, cât și atenție și adaptare constantă. Elementul care a ieșit clar în evidență a fost „melcul” – o spirală în care pedalai continuu, unică prin concept și execuție, care a devenit rapid elementul de identitate vizuală al traseului. Era genul de porțiune care, tură după tură, îți testa concentrarea și capacitatea de a menține ritmul, mai ales pe final de cursă, când oboseala începea să se simtă din plin.

• 

• 

• 

• 

Cum s-au comportat bicicletele Silverback Siablo CX și Merida Mission 7000?

Deși destul de veche, Silverback Siablo CX a fost excelentă! Cu un cadru din aluminiu și furcă din carbon, m-am simțit imediat confortabil pe ea, aproape ca și cum aș fi revenit acasă. Geometria simplă, dar agresivă, specifică cursierelor, îi conferă manevrabilitate și eficiență pe traseu, iar poziția mea pe bicicletă era naturală și performantă.

Transmisia Sram Force 1 s-a comportat impecabil, schimbările fiind precise și rapide, fără să simți ezitări sau derapaje, chiar și când pedalam la maxim pe porțiuni tehnice. Anvelopele Schwalbe cramponate au oferit aderență excelentă pe noroi, off-camber sau pe șleaurile înghețate de la Campionat, făcând ca fiecare tura să fie sigură și controlată. Folosind-o la etapele 1 Florești, 2 Timișoara, 3 Arad și la Campionat la Forești, am descoperit că, deși de generație veche, această bicicletă CX a rămas extrem de fiabilă și plăcută de folosit, perfectă pentru provocarea unui sezon de ciclocros.

La etapele 4 Șelimbăr și 5 Cluj, am concurat pe noua Merida Mission 7000. Geometria modernă și cadru full carbon au făcut bicicleta mai confortabilă și mai stabilă, fără a sacrifica agilitatea sau răspunsul rapid la schimbările de direcție. Surprinzător Mission 7000 nu a fost cu mult mai ușoară decât Siablo CX.

Transmisia electronică Shimano GRX 825 Di2 a fost impresionantă, schimbările de viteză erau rapide și fără rateuri, demonstrând clar că practic nu poate concura nicio transmisie clasică manuală. Frânele au fost precise, iar anvelopele cramponate au asigurat aderență chiar și pe porțiunile alunecoase sau înghețate. La fiecare tură mă simțeam foarte încrezător pe bicicletă, mulțumită geometriei, controlul fiind complet natural. Poziția ergonomică îmi permitea să forțez când era nevoie. Chiar dacă concursurile de ciclocros sunt scurte și intense, această combinație de confort, stabilitate, eficiență și tehnologie de vârf m-a făcut să mă bucur din plin de fiecare minut petrecut pe traseu.

Deși disciplinele mele preferate rămân MTB-ul, gravelul și cursiera, ciclocrosul m-a prins exact prin această combinație: efort intens, atmosferă, comunitate, improvizație și spirit de aventură.

• 

• 

• 

• 

Privind înapoi, cele șase concursuri de ciclocros au fost mult mai mult decât simple curse. Au fost weekenduri trăite intens, dimineți reci, seri cu grătar, povești spuse lângă mașină, la foc de tabără, prieteni vechi și noi, noroi, zăpadă și multă bicicletă. Am combinat sportul competițional cu overlanding-ul, confortul minim cu bucuria maximă. Chiar dacă ciclocrosul nu este disciplina mea principală, această experiență mi-a reamintit de ce îmi place atât de mult bicicleta: pentru că, indiferent de formă, teren sau sezon, reușește mereu să mă scoată din rutină și să mă ducă exact acolo unde vreau să fiu.