Toate evenimentele astea nefaste, precum pandemiile sau războaiele, scot cele mai ciudate laturi ale oamenilor la suprafață, unele despre care poate nici măcar ei înșiși nu știau. Prima, dintre cele recente: pandemia. Şi, sincer, nici nu știu ce m-a speriat mai tare la momentul respectiv: faptul că pandemia putea deveni cu adevărat periculoasă, așa cum se vehicula la început, sau faptul că s-au epuizat toate stocurile de hârtie igienică din întreg universul în nici o săptămână? Apoi, chiar la debutul Jocurilor Olimpice din China, Vladimir Putin stătea în tribună și se făcea ca doarme ca o mamaie lângă soba de teracotă, cu mâinile împreunate în poală, când a defilat delegația Ucrainei prin fața sa. Mamaia voia să-i ignore și părea amuzantă în disprețul ei, dar mamaia a fost feroce, și la scurt timp după ce ședea blând și în ciuda tuturor glumelor care s-au făcut pe seama războiului, acesta chiar l-a declanșat. Vă mai amintiți că niște compatrioți români chiar s-au dus în Ucraina să se convingă că e pe bune? La acel moment am avut din nou un astfel de moment în care încercam să disec realul de ireal. Oamenii chiar sunt convinși că-s manipulați de guverne și de lumea din spatele butoanelor (ceea ce poate fi adevărat, dar nu este dovedit), însă ulterior ajung să dea frâu liber celor mai primitive și de bază instincte de care dispun (ceea ce este și mai adevărat și dovedit). Comportamente care, cumva în ambele situații, au dus la creșterea exagerată a consumului, chiar dacă produsele respective nu erau consumate per se și nici absolut necesare. Au exagerat, de fapt, și cred le-a plăcut. Unii au făcut stocuri pentru viitoarele multe generații: „-uite, tată, o să avem hârtie igienică ca să ne ștergem la fund până când întreaga omenire se va stinge!„. Ar fi putut ajunge chiar și pentru următoarele societăți de roboți care vor fi precedat de mult extincția rasei umane, ca să se șteargă de ulei pe la îmbinările hidraulice.
Desigur, asta nu s-a întâmplat doar cu hârtie igienică, ci cu multe alte produse. Iar asta ne aduce la problema bicicletelor. Acele foarte multe mii de biciclete care n-au văzut niciodată lumina zilei ci doar cei 4 pereți ai casei și mult praf. Dar din bazele economiei aflăm că orice produs pentru care există cerere și cantitatea este limitată, va suferi o creștere de preț, mai mică sau mai mare. Dacă aș spune că prețul bicicletelor a crescut doar bazându-mă pe acest lucru, aș greși. Mai sunt și alte variabile de luat în considerare pe care le-am tot repetat pe aici în nenumărate rânduri. Însă, chiar și în ciuda altor factori, poate că prețurile n-ar fi crescut atât de mult dacă cererea nu ar fi fost exagerată, cred eu în bănuiala mea conspiraționistă.
Să vedem totuși partea plină a paharului: este foarte bine că s-au vândut biciclete atât de multe! Şi acum, partea goală: este rău că au sfârșit prin a sta degeaba. Şi din situația asta au avut de pierdut în general cei cu bugete restrânse, cei care au de fapt de fiecare dată câte ceva de pierdut în astfel de situații. Toată chestiunea asta legată de consumerismul exagerat a avut și consecințe. Iar lucrurile s-au defășurat după cum urmează.
Nu a trecut mult timp și a urmat o mică trezire:
-Şefu, prețul pentru bicicleta asta nouă mi-a ieșit la 3.000 de lei, deși în urmă cu 2 ani costa 2.000 de lei, ce ne facem?
-Dă-i o vopsea nouă și irezistibilă și o vindem așa cu 3.000 de lei!
În cealaltă situație, dialogul a fost după cum urmează:
-Şefu, n-am dat precomanda la timp, nu avem piese ca să echipăm bicicletele din gama asta!
-Caută pe Aliexpress și vezi ce găsești!
Astfel, unii au optat pentru un preț ceva mai mic, dar cu piese de care mulți nici măcar nu auziseră până la acel moment: Microshift, Zoom, Alhonga, Sunrace, Prowheel sau chiar Jak (fără C, doar cu K). Dacă te preocupă de mult bicicletele este foarte posibil să fi auzit de unii dintre acești producători în urmă cu vreo 20 de ani, când nu-ți permiteai piese scumpe. De alții, este posibil să nu fi auzit niciodată, mai ales de Jak.
Şi mă bucur că am ajuns la Jak, căci alături de Tektro modelul HDM275JJNSNBATLS și de maneta Shimano cu shifter integrat al cărei cod nu-l cunosc și sincer nici nu mă interesează, acestea au fost cele mai odioase frâne care au putut fi instalate până în prezent pe vreo bicicletă de munte. Pe orice altceva, frânele astea ar fi fost minunate: pe biciclete de oraș, trekking, triciclete, trotinete, skate board sau chiar Stand Up Paddle. Chiar și pe bicicletele alea de 5-600 de lei, care seamănă cu un MTB dar nu sunt, și pe acelea s-ar fi potrivit. Însă le-am întâlnit pe multe biciclete pe al căror cadru era lipit un sticker cu un brand cunoscut.
Evident, prima dată când le-am văzut am avut un șoc puternic. De fapt, șocul venea în urma faptului că începeam să înțeleg ce se întâmplă cu echipările bicicletelor. Apoi, raportam echiparea la prețul de achiziție și tot ce vedeam erau doar înjurăturile pe care mi le-aș fi putut lua după publicarea review-ului pe site. Cum să explic eu oamenilor că bicicleta respectivă costă o gălăgie de bani, dar e echipată cu componentele respective? Nu că ar fi fost neapărat rele, nu-s toate rele, dar orice nu-i Shimano și Rock Shox sau Fox nu e privit cu ochi buni de societate. Speram doar ca lumea să înțeleagă că astea-s vremuri grele și că o fabrică nu se ține în spate cu încasări de 20.000 de euro pe an. Apoi am început să râd isteric, probabil aceasta fiind descărcarea post-traumatică.
Dacă ar fi totuși să fac un top al acestor frâne amintite mai devreme, aș începe cu Jak. Este o frână mecanică pe disc și funcționează după un principiu simplu: acționezi maneta de frână, iar ce se întâmplă mai departe, este un șir de evenimente aleatorii. Prin definiție, se poate întâmpla orice. Desigur, într-un final bicicleta oprește, dar de regulă doar unde și când vrea ea. La combinația asta fatală se adaugă și un set de discuri mici de 160mm, ca să simți și tu adrenalina când te dai la vale și să te facă să înțelegi cu maximă precizie ce vor să spună băieții ăia care se dau la downhill și urlă într-una: „lasă frânaaaa!”. Da, asta vor să spună, exact ce simți când te dai cu Jak la vale. Sunt ciudate. Par a fi construite din lemn și hârtie. Şi nu au ce să caute pe o bicicletă de munte.
Trecem mai departe: taiwanezii de la Tektro, precum mulți alți producători din care-mi amintesc în acest moment doar de Kenda, au un fetiș pentru denumirile astea sofisticate atribuite produselor entry-level, de regulă o combinție de litere și cifre pe care orice robot ți-ar confirma-o ca fiind super OK pentru o parolă de e-mail. Password strenght = 100%. Tektro HDM275HJCJKS*USGS sunt un set de frâne hidraulice pe disc, unul ce nu poate fi comparat nicicum cu Jak. Sunt mai decente, pare că le pasă totuși de cel care le folosește și ar vrea să facă tot posibilul să-ți fie bine până jos. Intențiile-s foarte bune, dar construcția nu le ajută să-și îndeplinească de fiecare dată acest scop. Fierb repede dacă ai mult de coborât. Modulația este inexistentă. Cursa este mică și fără feedback – parcă apeși un întrerupător ca să aprinzi lumina în sufragerie. Iar când te uiți la levier parcă simți că au vrut să-l facă din aluminiu dar tot ce-au găsit a fost niște tablă pe care au decis s-o ambutiseze și să-i dea o formă corespunzătoare. Altfel, arată chiar bine: subțiri, fine, manetă mică. Chiar le poți cumpăra pentru mai puțin de 200 de lei de pe AliExpress. Nu una, ambele, pentru 200 lei! Dar desigur, recomandat este să faci asta dacă vrei să le instalezi cel mult pe o bicicletă de oraș, de trekking sau, cum aminteam, pe o trotinetă, cel mult pe un Daewoo Tico.
Şi de final, maneta de la Shimano, cu un cod de produs care nu interesează pe nimeni și care vine cu manetele de schimbător integrate. De regulă este legat la un etrier de MT-200 – posibil la ora actuală, cele mai populare frâne hidraulice pe disc din lume. Sunt convins că s-au produs miliarde. Însă de regulă, frânele Shimano MT-200 vin cu o manetă de frână normală.
Unele însă, vin cu maneta din fotografie, ceea ce – așa cum lense se poate observa – nu face altceva decât să ne trimită înapoi la geneza componentelor pentru bicicletele de munte prin anii 90, atunci când chestiile astea chiar erau un hit iar lumea și-ar fi donat un rinichi pentru ele. În fond, inventivitatea construcției manetelor integrate ajunsese atât de sus pe culmi, încât la modelul Dual Control de la Shimano schimbai viteza în timp ce acționai maneta de frână în jos (da, maneta era de fapt o padelă). Iar unele schimbătoare aveau tragere inversă.
S-a experimentat mult, este de înțeles, dar nu am cum să înțeleg cum aceste sisteme arhaice au reușit să supraviețuiască până în ziua de azi. Așadar, frânele-dinozaur de la Shimano încă mai pot fi regăsite pe diverse biciclete entry-level. Şi de fapt, nici măcar nu au neapărat o problemă, performanțele lui MT-200 conectat la această manetă fiind chiar o idee mai rezonabile decât cele ale lui Tektro HDM275GSVMJ7sga67. Problema este că sunt pur și simplu enervante cu display-ul acela pe care nu vei avea cum să-l demontezi niciodată și care îți reamintește în permanență cât de bătrân ești deoarece îți spune în timp real pe ce pinion sau foaie se aflu lanțul. Şi nimeni, care se pricepe cât de cât cu bicicleta, nu are nevoie de informația asta. În afară de cei vârstnici, desigur.
Şi ca să închei această dramă, nu e nimic în neregulă cu frânele astea, atâta timp cât sunt folosite pe bicicleta corespunzătoare și pe un traseu plat, atâta timp cât nu plouă afară, iar tu nu cântărești mai mult de 45 de kg, atâta timp cât discul nu este mai mic de 180mm și nu transporți baxuri de făină și ulei pe portbagaj.
