Acum citesti
Brunox Deo – protecție pentru suspensii (2016)

brunox_deo_00002Suspensiile bicicletei sunt componentele cele mai sensibile ale acesteia, de multe ori și foarte scumpe. Modelele de top înglobează tehnologii complexe și sunt rodul multor eforturi de proiectare și de testare de-a lungul mai multor ani. Noi, ca utilizatori, le abuzăm mereu: ele preiau direct toate loviturile, în timp ce brațele lor sunt pline de noroi. Avem pretenția ca garniturile lor să țină toată murdăria afară, dar între timp ele trebuie să alunece perfect prin acestea, pentru a ne oferi acea senzație plăcută de amortizare a obstacolelor mici.

Brunox Deo este un lubrifiant sub formă de spray care acționează exact în acest punct sensibil, la contactul dintre brațele superioare ale furcii (sau inferioare în cazul furcilor inverse) și garniturile de etanșare. Un mic jet aplicat pe fiecare braț urmat de 2-3 comprimări înainte de tură și după tură curăță murdăria superficială, evită încărcarea cu praf și noroi dar mai ales menține garnitura în stare perfectă, moale și etanșă, cu o frecare redusă. În plus, evită deteriorarea suprafeței de protecție a brațelor, fenomen care uneori începe să apară după câțiva ani de utilizare grea.

brunox_deo_00001Am testat acest produs pentru o perioadă destul de lungă de timp. Efectul său este greu de cuantificat, dar în mod clar furca RockShox Reba funcționează fin și bine ca în prima zi de aplicare. Impresia generală e că folosirea acestui produs împiedică degradarea uleiului din interior și că furca încă nu necesită o revizie, deși în mod normal după numărul de ture efectuate ar cam trebui să înceapă să funcționeze mai greu.

Produsul este recomandat de RockShox, așa că este testat și nu produce efecte negative asupra suspensiei. Părerea noastră e că Deo își face treaba și merită folosit, având în vedere prețul foarte accesibil de doar 16 lei a unui recipient de 100 ml care este suficient pentru un sezon.

Importator: Brunox România

Preț: 16 lei

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

18 + 3 =