Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
RECcreativ a luat parte la cea mai importantă cursă de ciclism din România. Turul Ciclist al Sibiului 2017 s-a desfăşurat în perioada 5 – 9 iulie. Pentru acest reportaj RECcreativ a călătorit în timpul etapelor cu familia cunoscutului ciclist roman Eduard Grosu, sau alături de carismaticul fost comentator al Turului Frantei, Radu Naum. A fost acordată atenţie şi fanilor de pe marginea drumurilor din judeţul Sibiu. Ca în fiecare an competiţia a avut etape încheiate la Păltiniş sau la Balea Lac.
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.