Acum citesti
10 sfaturi folositoare pentru a evita atacurile urşilor

Întâlnirile dintre oameni şi animalele sălbatice, în speţă urşi, sunt întotdeauna subiect de discuţie. Atât timp cât invadăm constant teritoriul acestor frumoase, dar periculoase animale, riscăm să ne trezim în situaţii nu tocmai plăcute.

intalnirea_cu_ursul

Lipsa locurilor special amenajate pentru urşi, lipsa depozitării corecte a resturilor menajere, înmulţirea necontrolată şi construcţia de aşezări omeneşti în locurile prin care aceştia umblă, perpetuează şi înmulţesc contactele nedorite dintre noi şi animale şi schimbă comportamentul acestora din urmă.

Ştim cu toţii din media cam cât de frecvente sunt întâlnirile cu urşii şi cam ce consecinţe pot avea. Şi asta e doar o mică parte, majoritatea din cei care au trecut printr-o astfel de situaţie nu sunt mediatizaţi pentru că pur şi simplu întâlnirea nu s-a soldat cu vreo victimă. O parte din ei pentru că au avut noroc, iar o parte pentru că au ştiut ce să facă într-o asemenea situaţie.

Imprevizibilitatea şi viteza de reacţie a urşilor ne împiedică să vă dăm soluţia exactă unei astfel de întâlniri, însă ce putem face este să vă dăm câteva ponturi despre ce ar trebui să ai la tine şi cum ar trebui să reacţionezi.

Iată aici 10 sfaturi utile pe care ţi le propunem:

1. Nu pleca la drum singur, asigură-te că mergi cu cel puţin încă două persoane. Discuţiile dintre voi şi zgomotul pe care îl faceţi, cu siguranţă este auzit de animale şi ele vă vor evita. Cântaţi  sau vorbiţi cu voce tare.  Pe lânga creşterea moralului, cântecele transmit mesajul că sunteţi acolo. Mai există varianta să purtaţi agăţat de rucsac un aşa-zis BellBear, care sună de fiecare dată când te mişti.

2. Dacă observi prezenţa unui urs la mare depărtare, e bine să ai nişte petarde sau să faci zgomot prin lovirea cănilor sau a vaselor de metal pe care le ai la tine. Nu miza că e destulă distanţă între voi şi urs, dacă a simţit mirosul de mâncare se va ţine după voi până când campaţi.

3. În pădure, acolo unde câmpul vizual este mai redus, în special din cauza copacilor, s-ar putea să te trezeşti cu ursul faţă în faţă. Nu te panica. Dacă fugi te vei transforma în victimă cu siguranţă şi este garantat că nu poţi să fugi mai repede decât el.  Poartă de gât un fluier, este foarte sensibil la zgomot. Fluieră cât poţi de tare şi adoptă o poziţie ameninţătoare, fluturând mâinile şi privindu-l în ochi. De cele mai multe ori fug, dar, înainte de toate astea, ai grijă că el are pe unde scăpa. Dacă este încolţit, va adopta poziţia de apărare şi nu e spre binele tău.

4. Dacă în situaţia de mai sus, nu ai fluier, fă zgomot cu ce poţi, ţipă, bate din palme. Retrage-te încet, cu ochii la el. Dă drumul rucsacului dacă totuşi vine spre tine, aruncă-l în opusul direcţiei pe care tu o vei lua pentru că cel mai probabil este interesat de mâncare, nu de tine.

5. Împachetează-ţi cât mai bine mâncarea în rucsac astfel încât să nu miroasă prea tare. Nu mânca în locurile împădurite şi care ştii că sunt frecventate de urşi, s-ar putea să ai musafiri nepoftiţi la masă.

6. Ceaţa şi ploaia cresc riscul unei astfel de intâlniri. Animalele se simt în siguranţă la adăpostul unor astfel de manifestari meteo şi ies în căutarea hranei.

7. Ursoaica cu pui este un real pericol; dacă aţi fost atenţionaţi de existenţa ei în traseul vostru, urmaţi sfatul şi evitaţi traseul. Este valabil şi în cazul urşilor turbaţi.

8. Fuga nu este o soluţie, cu toate că pare greu de crezut şi de făcut, înfruntarea s-ar putea să fie singura ta scăpare în anumite situaţii. Aminteşte-ţi doar de acel filmuleţ haios de pe Youtube când o pisică aleargă un urs.

9.Când campezi  nu ţine mâncarea în cort. Agaţ-o într-un copac la 50-100 de m de locul unde ţi-ai instalat cortul.

10. Un spray cu piper este o soluţie bună. Dacă nu ai, achiziţionează unul. Au mirosul dezvoltat pentru că au un nas sensibil, foloseşte asta în avantajul tău.
Îţi dorim să nu fie nevoie să aplici vreunul dintre sfaturile de mai sus. Nu uita, pădurile şi munţii sunt casa animalelor sălbatice, tu eşti intrusul. Nu tolerăm nicio formă de agresiune gratuită faţă de animalele sălbatice, dimpotrivă, învăţând să ne comportăm în asemenea situaţii, învăţăm să le întelegem mai bine.

Vezi Comentarii (6)
  • Încă o chestie legată de campare: puneţi-vă tricourile transpirate de jur-împrejurul corturilor. Pentru un plus de siguranţă vă puteţi „marca” teritoriul la 10-15 metri de corturi.

  • Cu regret, dar unele dintre sfaturile respective sunt foarte discutabile, pentru ca sunt de fapt aplicabile doar in anumite contexte particulare. De exemplu se vorbeste in preambul de ”lipsa locurilor special amenajate pentru ursi” ceea ce este – sper – ceva eroare de traducere, ca in sine este o aberatie. Zgomot se justifica sa faci in zone unde e ”ursaraie” si nu e vizibilitate, ceea ce inseamna probabil sub 0,1% din drumurile din Carpati… caci zgomotul are rolul de a evita sa dai nas in nas la mica distanta cu ursul, ca nu te-a mirosit sau auzit si se poate speria si crede atacat…. Poti face zgomot in multe feluri, nu e nevoie de petarde. A fi mai multi nu e neaparat un avantaj semnificativ, ca in mod normal ursul evita omul…. Si ursul nu se ia dupa tine decat daca e urs gunoier cum sunt cei din zona abruptului prahovean al Bucegilor, din zona Brasov sau Tusnad si inca 2-3 zone din tara, in rest, in cel putin 90% din Carpati poti campa linistit in mijlocul padurii cu mancarea in cort ca ursul nu baga laba in cort chiar daca trece pe langa el… probabil e text tradus de pe ceva site american de oameni care nu au prea avut de a face cu ursii carpatini in general ci doar cu cei gunoieri din cele cateva zone cu acest gen de problema…. PS Umblu de decenii in Carpati, pe pe jos si pe bitza, de multe ori si singur, am intalnit si ursi, si am investigat incidente cu ursi si in calitate de sef de echipa Salvamont, si am discutat cu cercetatori si silvici etc. si studiat literatura de profil… Nu luati pe nemestecate tot ce se gaseste pe net, ca nu e neaparat corect sau aplicabil concret situatiei din ROmania in general….

  • Elevii din scolile americane sunt fascinati de povesti cu ursi din Muntii Carpati; eu am fost ghid de munte si de autocar si am avut in 2 1/2 ani dormiti in cort in zona alpina citeva intilniri cu Mos Martin. In primul rind o clasificare; in Carpati sunt 3 feluri de ursi: 1/ursul brun de padure 2/ ursul carpatin si 3/furnicarul de creasta; Ursul brun este destul de gras,gaseste viermi in copacii uscatyi si doboriti,este omnivor cu accent pe zmeura mure si plante de padure,nu este prea agresiv si zgomotele il fac sa se departeze/ Ursul Carpatin,dupa studiile ce le-am facut in SUA biologii il considera ruda cu Grizli-ursus horibilis,gradul sau de agresiune este ridicat dar si curajul ciobanilor cu bite il pun pe fuga. El iese din hibernare primavara si este in cautare de carne- fiecare urs are o vale de vinatoare femela nu se amesteca cu valea masculului,omoara o vaca din citeva labe la ceafa si ataca marubtaiele din burta prefera porcii tineri pe care ii maninca din mers ca pe un porumb fiert,femela este de temut in special cind are pui omoara vaca linga stina si nu se sinchiseste de ciini// Furnicarul de creasta este un urs mic cu botul lung maninca larve impingind pietre, nu se baga in vaile ursului carpatin ci calatoreste pe creasta nu prezinta pericol foarte greu de reperat caci se ascunde bine. Cel mai bine striga,URLA CHIUIE CA CIOBANII CACI EI STIU VOCEA CIOBANULUI si cauta sa ai cu tine o sabie in baston topor de aruncat ceva cu care sa te aperi inclusiv prastie cu plumbi-evita-l Cu stima si respect GBR.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × three =