Acum citesti
Turultrans 2016 – tura anuală obligatorie de șosea

Sezonul cald este momentul când dăm frâu liber imaginației și concepem cele mai creative, provocatoare sau pitorești trasee de bicicletă, fie că vorbim de ceva ce urmează să parcurgem on sau off road. Una din turele pe care mi-am propus să o parcurg, poate nu chiar în fiecare an însă suficient de des, este Turultrans.

Turultrans este o tură „relaxativă” de șosea de 4 zile care presupune traversarea celor două cele mai înalte drumuri asfaltate din România: Transfăgărășanul și Transalpina. Nu este o tura ușoară însă având în vedere că nu este făcută contra timp, înclin să cred că poate fi făcută de oricine cu un antrenament mediu, poate doar într-un timp mai lung. Este o tură organizată în așa fel încât să se poată pedala cât mai mult posibil pe drumuri secundare asfaltate, de buna calitate și cu trafic redus. Tura începe din Curtea de Argeș însă evident, poate începe din oricare din cele 4 colțuri ale traseului sau din orice alt punct de pe traseu. Curtea de Argeș a fost convenabil pentru noi.

turultrans 2016 26

Așa cum am aflat în cele două ediții făcute până acum, cele două zile care includ Transalpina și Transfăgărășanul nu sunt neapărat cele mai grele. Explicația nu este complicată și ține în mare parte de psihic. Având în vedere că știi că te așteaptă o zi grea, cu urcare continuă și diferență mare de nivel, ești mai pregătit mental pentru „suferința” care urmează. În plus știi că după asta te așteaptă răsplata coborârii de pe partea cealaltă.

Așadar cel două zile de tranziție, dintre Trans-uri, te pot lua puțin prin surprindere. Chiar dacă nu ajungi la 2000 m drumul este cât se poate de valonat, iar diferența de nivel se cumulează pe nesimțite. Fără să-ți dai seama se face seară, ajungi la finiș și nu știi de ce ești terminat pentru că vorba aia, „n-am urcat mai deloc”.

Turultrans este o excursie relativ complexă întrucât desfășurată fiind vara, este tentant să iei cu tine minimum de echipament, și acela pentru vreme caldă. Însă chiar dacă pe 80% din traseu vei experimenta temperaturi de peste 30 de grade, în pasul Urdele de pe Transalpina și la Bâlea de pe Transfăgărășan, te poți întâlni și cu temperaturi sub 10 grade. Pentru aceste două momente trebuie să ai la tine și haine de toamna-primăvară. Așadar mănuși mai groase cu degete și huse mai groase pentru pantofi. Pentru restul corpului trebuie să ai haine mai călduroase în funcție de cum simte fiecare frigul.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Dar nu urcarea este problemă, pentru că acolo ești încălzit. Ci coborârea poate fi cât se poate de neplăcută dacă nu ai la tine echipamentul potrivit.

Startul din Curtea de Argeș este calm, iar drumul începe chiar cu o mica coborâre. Se merge spre Râmnicu Vâlcea în coborâre constantă însă până acolo avem și două cățărări, ambele de aproape 3 km fiecare. Punctul terminus al zilei este Novaci, localitatea asociată cu startul Transalpinei. Din Râmnicu Vâlcea drumul este într-o urcare continuă, mai întâi moderat apoi pe măsură ce ne apropiem de Novaci avem din ce în ce mai multe cățărări scurte și acute. În această primă zi din Turultrans am parcurs 115 km cu o diferență de nivel de 1739 m. Novaci este un oraș destul de mare unde posibilitățile de cazare sunt numeroase. Așadar nu vă putem recomanda ceva anume întrucât de fiecare dată noi am stat în alt loc. De preferat este totuși ca gazda să ofere și mic dejun pentru a putea pleca la drum cât mai devreme dimineața.

A doua zi începe prima provocare a zilei – traversarea Transalpinei. Personal consider Transalpina aproape de 2 ori mai grea decât Transfăgărășanul din mai multe motive. Pe de o parte avem o diferență de nivel totală mai mare ca pe Transfăgărășan, apoi Transalpina începe din prima brusc cu rampă medie de 8% care te cam lovește așa, de dimineață. Și altitudinea maxima din Pasul Urdele este mai mare decât găsim la intrarea în tunel de la Bâlea Lac și anume 2120 m față de 2040 m. Dar ce este cu adevărat extrem sunt condițiile meteo pe care le întâlnești în general sus în Urdele. Anul acesta, în toiul verii, am primit doar 8 grade cu ceață și vânt de aproape 100 km/h din câte spuneau buticarii de pe platou. Așadar proba asta specială crește gradul de dificultate.

Și este important să cunoști aspectul ăsta al turei, faptul că în Urdele, respectiv la Bâlea, poți avea temperaturi foarte joase la care dacă se adaugă și ploaie, atunci coborârea care ar fi trebuit să fie premiul zilei, se transformă în coșmarul zilei.

turultrans 2016 12

Transalpina este alcătuită din 4 cățărări lungi. Prima se încheie la km 18, a doua la 31, a treia la 36 și ultima la km 58. Aceasta ultima se află după o coborâre lungă de 15 km. Când se ajunge în cel mai jos punct al acestei coborâri te afli la Obârșia Lotrului. Aici este intersecție mare de drumuri, în creierii munților, loc bun pentru pauză la restaurant. Cifrele zilei vor fi 110 km pedalați și 2453 m diferență de nivel.

Finalul Transalpinei pentru noi este în localitatea Șugag unde ne-am cazat de fiecare dată la pensiunea Valea Frumoasei însă pentru viitor cred că vom opta pentru pensiunea Silva Dobra pentru că este mai bine amplasată de-a lungul traseului nostru de a 2-a zi.

A 3a zi din Turultrans ne va duce spre Sibiu, dar trecând mai întâi prin pitoreasca regiune care include satele Jina, Poiana Sibiului, Sibiel, Poplaca și Cisnădioara. Din Șugag se urcă puternic până sus pe platou spre Jina după care aparent este plat însă profilul arată un drum valonat în ușoară coborâre spre Sibiu. Este ziua în care te vei bucura de peisaj întrucât zona este deschisă și peste tot vezi dealuri înverzite sau cosite, depinde când ajungi pe acolo.

Pauza de masă a zilei noi o facem la 36 km de la start, în satul Săliște la pensiunea Domnescu. Nu are restaurant separat însă dacă rugăm frumos ne vor primi în restaurantul destinat oaspeților. Mâncarea este excelentă, dar trebuie să vă vindem un pont. Nu comandați prea mult pentru că porțiile sunt foarte mari! E drept că pauza vine cam devreme însă odată ce am descoperit acest loc excelent ne este greu să nu tragem aici.

Din Săliște traseul este în continuare vălurit și oferă din când în când cățărări scurte și dure. Însă într-un final ajungem în Tălmaciu, la DN7 – Valea Oltului, iar de aici provocările zilei s-au cam încheiat. Din Tălmaciu vom merge pe DN doar pentru 1 km întrucât imediat facem stânga intrând pe DJ105G cu direcția Racovița, Avrig. Însă din Avrig nu mai avem încotro și vom începe pedalarea pe DN1 cu direcția Scoreiu și apoi dreapta spre Cârțișoara unde vom încheia ziua. Cifrele zilei vor fi 122 km pedalați și 1366 m urcați. În Cârțișoara cred că cea mai bună opțiune de cazare este Casa Dușe. Aici condițiile sunt decente și ai inclusiv restaurant pentru micul dejun de-a doua zi dimineață.

Ultima zi din Turultrans presupune a doua provocare a turei și anume traversarea Transfăgărășanului. Personal nu-l consider extrem de dificil pentru că profilul te ajută mult. În primul rând ai mult timp pentru încălzire. Abia în 8 km încep serpentinele. După care până sus la Bâlea Lac ai o rampa extrem de constantă de 6%. Unde mai pui că la km 18 al zilei poți deja face pauză de espresso la Bâlea Cascadă.

turultrans 2016 24

Dacă nu ai ghinionul unor condiții meteo potrivnice urcarea spre tunel este superbă. Chiar dacă bate vântul, îl vei simți doar când pedalezi spre munte. În rest ești la adăpost. Absorbit fiind de peisaj și concentrat pe puls și cadență, nici nu-ți vei da seama când ajungi la lac. Sus poți face pauza de masă a zilei la una din cele două cabane: Paltinu – care este chiar pe drumul tău, sau Bâlea Lac – care este puțin spre stânga pe un drum asfaltat.

Coborârea pe Transfăgărășan este extrem de plăcuta cu condiția să ai și condițiile meteo prielnice. Dacă plouă sau este umed trebuie să o iei ușor să nu aluneci. Însă până pe la km 57 ai tot la vale. Odată ajuns la coada lacului de acumulare Vidraru drumul începe să fie ușor valonat, iar din când în când mai ai și de urcat puțin. Însă trendul general este la vale. Într-un final ajungi la barajul Vidraru, iar de aici ai iarăși coborâre spre Curtea de Argeș. Ultimii 23 km îi vei pedala pe fals plat însă tot la vale. Această ultimă zi din Turultrans îți oferă 116 km pedalați și 2023 m diferență de nivel.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Turultrans oferă o experiență completă pentru cei care apreciază ciclismul de șosea. Este o tură de bicicletă de parcurs în fiecare vară, ideal pe cursieră. Desigur poți folosi orice însă bicicleta de șosea îți va oferi cel mai bun randament mai ales că 99% din traseu este asfaltat, cu excepția câtorva secțiuni scurte în lucru de pe Transalpina. Îți urăm pedalare plăcută, vreme bună și te invităm să ne spui cum a fost.

Traseul GPS complet poate fi luat de aici.

Vezi Comentarii (6)
  • Frumos, frumos, instructiv, tentant, provocator.
    Mi-a plăcut nu în ultimul rând pentru că am învățat un cuvânt nou: „relaxativ”. Înțeleg, tura e ralaxantă, dar nici după ce am citit tot textul nu m-am prins care e partea cu efect laxativ. Am remarcat ghilimelele, așa că mă aștept să fie o glumă (de altfel, bună, în anumite contexte). Deci, dragi „cobicicliști”… constipați (de la „atâta șa”?), nicio șansă să vă reglați tranzitul dacă parcurgeți acest traseu…

  • Mulțumesc pentru link. Iarăși, instructiv. Colecția de termeni e foarte interesantă, unii dovedesc reală creativitate lingvistică și / sau umor, nu toți și bun gust. Am descoperit și eu, la un moment dat, micul glosar apocrif, dar am uitat între timp de el. (Să am iertare pentru off-topic-itatea prezentului comentar, însă am ținut să mulțumesc pentru luminare, fiind cam expirat, deci nelacurent cu monumentele de cultură urbană contimporană.)

  • Am parcurs traseul in 2015. De departe, cea mai frumosa experiența pe care am trăit-o pe bicicleta. Recomand cu caldura tuturor amatorilor de ciclism!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × 4 =