Acum citesti
Enduro la Veliko Tarnovo

Scena enduro crește de la an la an și în România. Însă locurile de dat sunt încă puține la număr. Iar chiar și acolo unde sunt, de multe ori potecile pe care le găsești, sunt neîngrijite sau chiar periculoase dacă te afli pe ele în mare viteză la vale. Nu putem spune că este vina cuiva, ci pur și simplu zonele fie nu sunt administrate de nimeni fie sunt administrate însă cu implicare minimă pe partea de întreținere.

Pentru cei din București, vairanta cea mai convenabilă de trail, all mountain sau enduro este pe Valea Prahovei. În stațiunile montane de aici găsești ceva poteci însă așa cum spuneam, nu poți avea tot timpul încredere că nu te trezești cu un copac de-a curmezișul potecii sau în mijlocul unei stâne cu câini “mari și pufoși”.

O alternativă bună de luat în considerare este Veliko Tarnovo din Bulgaria. Stațiunea turistică este la 180 km de București și oferă posibilități foarte bune de trail și enduro. Evident și cazare dacă stai mai mult de o zi. Pentru a afla cum stau lucrurile pe potecile de aici am luat legătura cu Nedko Nedev de la Old Mountain Epic.

foto Wide Open, Old Mountain Epic

Există în zonă patru trasee. Nedko ne-a spus că după standardul britanic, dificultatea trailurilor este roșie. Avem: Garga trail, Ksilifor trail, Off camber trail și Rodopa trail. Iată și câteva cifre:

  • Garga trail: pornire de la 388m; lungime 1,7 km; coborâre 232m; pantă medie 13,4%
  • Ksilifor trail: pornire de la 401 m; lungime 1,2 km; coborâre 135m; pantă medie 11%
  • Off camber trail: pornire de la 340 m; lungime 1,4 km; coborâre 164m; pantă medie 11,3%
  • Rodopa trail: pornire de la 373 m, lungime 2 km.
foto Wide Open, Old Mountain Epic

Potecile pleacă de pe dealurile de lângă Veliko Tarnovo și se termină în drumurile de la bază. Toate potecile pot fi legate între ele pentru a petrece acolo o zi întreagă de enduro. Track-urile traseelor pot fi downloadate de aici.

Și ca să-ți faci o idee și mai bună despre ce găsești pe aici, iată un clip din zonă, „courtesy of” Vertical Riding România.

(foto foto Wide Open, Old Mountain Epic)

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 + five =