Acum citesti
TREKKING : Pregatirea bicicletei

cicloturism1Acest articol este primul dintr-o serie de patru tutoriale, prin care va vom explica pe larg, care sunt pasii ce trebuie urmati daca esti pasionat de cicloturism sau trekking. In tutorialul de fata vom vorbi despre „Pregatirea bicicletei„.

Avem o bicicleta de ceva vreme cu care am parcurs padurile si soselele din jurul orasului, dupa care inevitabil, majoritatea, vrem sa trecem la pasul urmator si anume sa iesim weekend-urile sau concediile in ture de mai multe zile cu bicicleta. Asadar de unde incepem pregatirile pentru astfel de iesiri? O buna pregatire a unei ture va va scuti de multe neplaceri care apar pe parcurs.

Atat pentru ture de sosea cat si offroad, un mountainbike este cel mai indicat in Romania. Asta pentru ca drumurile noastre, exceptand cele europene, inca mai pot avea surprize si pot avaria o bicicleta de sosea. Un mountainbike bun poate indeplini cu succes si rolul de bicicleta de sosea daca se monteaza cauciucuri slick (fara crampoane completat de o  dimensiune maxima de 1.80). Pe langa acest lucru, cadrul bicicletei trebuie sa aiba posibilitatea de a i se monta un portbagaj. Pe cat posibil, ghidonul si implicit corpul, trebuie sa fie mai ridicat decat pentru cross-country, acest mic detaliu sporind comfortul la drum lung. In rest bicicleta nu are nevoie de nimic special, doar de o stare tehnica cat mai buna.

In materie de  echipament majoritatea cicloturistilor incep cu procurarea gentilor si a portbagajului. Portbagajul este piesa care pune cele mai multe probleme cicloturistilor incepatori. Un portbagaj bun trebuie sa fie usor (de preferat din aluminiu), rezistent la cel putin 25kg si sa aiba forma necesara unui portbagaj de touring. Portbagaje bune se gasesc in orice magazin de biciclete, unde puteti primi un sfat adecvat in functie de marfa care se afla pe stoc. Este important sa mergeti cu bicicleta acolo si sa vedeti daca prinderea portbagajului se potriveste cu cadrul bicicletei.

cicloturism3In cazul in care doriti o tura de mountainbike mai agresiv, echipamentul se va transporta intr-un rucksac de aproximativ 40 litri, pentru ca gentile pe portbagaj nu suporta socuri foarte mari. Dar asta numai daca aveti un cort si un sac de dormit foarte mic sau dormiti la cabane sau refugii. In restul cazurilor veti avea nevoie de genti speciale pentru bicicleta, altfel, un rucksac incarcat la drum lung va costa suferinte cumplite ale partii dorsale.

Gentile, in functie de calitatea lor, pot sa impuna indirect nivelul maxim de dificultate al traseului. Tin minte acum multi ani pentru prima mea iesire imi cumparasem niste genti dintr-un fas subtire si din cauza ca am mers offroad aproape tot traseul, la un moment dat pur si simplu s-au spart si au inceput sa imi cada haine din ele.

Mai nou se gasesc, cu putin noroc, genti de calitate destul de buna in second-handuri, avand un pret de aproximativ 30 de lei. Pretul unui set de genti noi si de calitate este de la 200 de lei in sus, ajungand la 400 de lei pentru genti Ortlieb de cea mai buna calitate, care asigura etanseitate si impermeabilitate 100%. Un lucru esential este impermeabilitatea gentilor. Nu ati dori ca dupa o zi ploioasa sa constatati ca hainele uscate, mult visate peste zi, sunt defapt ude. Gentile mai scumpe sunt impermeabile sau au o pelerina care se trage peste ele. Dar daca  adoptati varianta second-hand, puteti pur si simplu sa cumparati o pelerina pentru rucksaci de 80 de litrii si va fi exact la fel.

Autor : Mihai Udvar

Vezi Comentarii (12)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × one =