Acum citesti
Basic MTB : Trackstand

La cererea cititorilor nostri, odata cu publicarea acestui articol, incepem o serie de tutoriale, care vor explica miscarile de baza pentru controlarea oricarui mountainbike. Sunt trick-uri ce te vor ajuta sa te descurci prin oras cu miscari de baza precum : urcarea unor borduri, coborarea scarilor, coborarea eficienta de pe o bordura, balance-ul si altele. Deschidem seria cu unul din cele mai simple trick-uri (daca poate fi numit asa) si anume trackstandul.

Ce presupune acest „trick”? Desi este catalogat improriu, nefiind neaparat un trick ci o solutie eficienta in multe cazuri, acesta te ajuta in situatiile in care stai cu bicicleta pe loc (spre exemplu la semafor) si nu ai nici cel mai mic chef sa pui unul din picioare jos pentru a te sprijini.

Bazele sunt simple, totul rezumandu-se doar la practica. Foarte multa practica. Dupa cum ai sa observi si in filmul de mai jos, poti incepe prin a te ajuta de o bordura. Plaseaza-te cu bicicleta perpendicular pe bordura, tine ghidonul usor spre stanga sau spre drepta, depinde cum iti este mai simplu, apoi apasa pe pedala ca si cum ai vrea sa avansezi. In momentul in care simti ca iti pierzi echilibrul, trage de bicicleta in spate. In cel mai bun caz, ar trebui sa dai si o tura de pedala in spate (evident ca daca o sa dai in fata, nu o sa poti merge cu spatele). Atentie : nu vorbim aici de un angrenaj special care poate pedala in spate, este un sistem normal. Tot acest proces se face doar din inertie. Dupa ce tragi de bicicleta in spate, apasa franele, te vei opri pentru cateva fractiuni de secunda, apoi pedaleaza dinnou spre bordura si sprijina-te in aceasta.

Dupa ce exersezi acest trick la bordura, va trebui sa incerci sa-l faci fara niciun fel de ajutor. Teoria este insa aceeasi : pedala mica spre fata, apesi franele (care vor tine locul bordurii – adica stopul), tragi de bicicleta in spate, aplici franele apoi pedala in fata. Se invata in scurt timp si este baza pentru multe alte trick-uri.

Urmareste filmul de mai jos oferit de Freerider TV.

Vezi Comentarii (9)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × five =