Acum citesti
Sram X1 (2015): sistemul de transmisie

1×11 pentru întreg poporul. Sram duce tehnologia 1×11 la un nivel de preț mai mic, prin lansarea noii game X1, care împrumută caracteristicile principale de la gamele Sram X01 sau XX1. Astfel, am luat contact cu noul X1, care se vrea până în acest moment un 1×11 eficient, cu costuri ceva mai reduse decât suratele din gamă, însă nu atât de ieftin pe cât te-ai aștepta. Ceea ce mă face să cred că Sram va continua să scoată modele chiar și mai ieftine începând cu anul viitor.

Lucrurile stau astfel: față de Sram X01, noul X1 va costa cu 130 de euro mai puțin, adică aproximativ 700 de euro, dar va cântări și cu peste 200 de grame mai mult. Diferențele de greutate se fac remarcate pentru fiecare componentă, iar acestea variază între 4 și 150 de grame, cu diferențe semnificative la angrenaj. Astfeș angrenajul X01 cântărește 655 de grame, pe când cel al lui X1, 800 de grame. Iar din punctul meu de vedere, aici se încheie și diferențele semnificative între cele două.

În ceea ce privește reprizele de schimbare, acestea poate nu sunt la fel de ferme sau rapide precum la X01, dar diferențele sunt foarte mici. La prima vedere și fără să fi încercat vreodată X01, ai spune că X1 schimbă rapid și ferm, așa cum ne-au obișnuit în general schimbătoarele Sram din gama de vârf. OK, patina schimbătorului X1 nu este construită din carbon ca la X01, dar asta înseamnă o diferență de doar 5 grame, cu care vei putea trăi liniștit. Este dotat cu technologia TYPE II care va elimina semnificativ din zgomotele produse în timpul rulării, generate de bătaia lanțului, iar atunci când va trebui să scoți roata de spate, vei putea bloca foarte facil patina.

Pinioanele diferă un pic din punct de vedere al construcției față de cele de top. Nu sunt construite dintr-un singur bloc CNC, regula fiind valabilă doar pentru ultimele 3 pinioane, ci sunt nituite. De aici și greutatea mai mare față de X01, de peste 50 de grame, însă chiar și cu o valoare de 315 grame rămân o alternativă atractivă. Acestea sunt disponibile într-un singur format: 10-12-14-16-18-21-24-28-32-36-42.

Shifter-ul are o pârghie lungă pentru urcare lanțului pe pinioanele superioare, contribuind de asemenea la schimbări mai lejere. Față de modelul superior, are o carcasă din aluminiu și nu din carbon, iar greutatea este cu 30 de grame mai mare.

Nu în ultimul rând, angrenajul este cel care face marea diferență, căci în gama X1 nu se poate vorbi despre carbon. Este disponibil doar cu brațe din alumiu, versiunea cea mai ușoară cântărind 800 de grame, pe când cea mai grea, 850 de grame. De asemenea, există o versiune mai lată, pentru fatbike-uri. Trebuie precizat că nici acest angrenaj nu va necesita instalarea unui chainguide, deoarece foile au dinți groși și subțiri, dispuși alternativ, pentru a împiedica căderea lanțului la trepidații sau șocuri. La acest capitol, poți alege dintre o foaie cu 30, 32, 34, 36 sau 38 de dinți.

În concluzie, Sram X1 reprezintă un real pas înainte pentru consumatorii care nu sunt dispuși să investească sume uriașe în sistemul de transmisie. Funcționează fără niciun reproș, dar în continuare consider că prețul este destul de mare, așadar aștept cu nerăbdare modelele anului viitor, care vor veni cu prețuri și mai mici și vor deveni cu adevărat competitive în comparație cu sistemele de transmisie 2 sau 3×10 care deja beneficiază de prețuri foarte bune. O alternativă ideală atât pentru cei care utilizează biciclete de Cross Country, cât și pentru cei care pedalează pe trasee de All-Mountain. Atenție la alegerea foii: cu 30 de dinți și pinion de 11 dinți, poți să-ți iei gândul de la viteză pe plat, mai ales dacă până în prezent ai utilizat un sistem de transmisie 2 sau 3×10. De aceea, ar fi indicat să-ți cumperi două foi, una de 30 de dinți pentru munte și alta de 36 de dinți dacă respectivul traseu este ceva mai plat. Foile se pot schimba foarte ușor între ele.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 + two =