Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
Am testat recent anvelopele Continental Terra Adventure și pot spune că sunt o alegere excelentă pentru cine caută aderență, protecție la pene și durabilitate, viteza pe asfalt nefiind chiar punctul forte.
Modelul Terra Adventure este parte din relansarea gamei gravel de la Continental și aduce cu sine influențe evidente din zona MTB cross-country, atât ca aspect, cât și ca performanță. Profilul seamănă cu cel al anvelopelor de MTB, dar cu crampoane mai joase. Nu are o bandă centrală netedă, ci un model „3-3-4” de crampoane alternate, gândit pentru a îmbunătăți frânarea fără să penalizeze prea mult rularea.

Crampoanele laterale, ușor mai distanțate și înclinate, ajută semnificativ la stabilitate în viraje și pe teren înclinat.
Anvelopa folosește compusul Grip și carcasa Trail de la Continental, cu pereți laterali întăriți în două straturi, cu trei straturi de material sub banda de rulare. Asta înseamnă un plus serios la protecția anti-pană, lucru pe care l-am observat mai ales în zonele cu pietre ascuțite și rădăcini. Nu este o anvelopă ușoară (am cântărit-o, iar modelul de 45 mm are 540 g, dar își justifică greutatea prin robustețe și aderență.
Pe trasee umede sau cu pietriș instabil, aderența oferită este foarte bună, am simțit cum roata față rămâne stabilă chiar și în viraje rapide, iar pe coborârile mai tehnice, cu frânări puternice, am putut menține controlul chiar dacă roata spate a mai alunecat puțin. E genul de comportament totuși predictibil, care te ajută să rămâi în siguranță.

Am pedalat cu ele pe un traseu mixt, cu urcări scurte, zone de pădure, șleauri și stânci de dimensiuni mici/moderate. Anvelopele au făcut față foarte bine, chiar dacă pe alocuri am simțit că lipsa abilităților tehnice e mai problematică decât performanțele lor.
Pe asfalt nu pot spune că sunt cele mai rapide, dar asta era de așteptat. Dacă aș merge pe o tură lungă, pe suprafețe compacte, probabil aș alege ceva cu rezistență mai mică la rulare. Dar pentru turele de explorare pe teren variat, unde ai nevoie și de aderență și încredere, Terra Adventure este o alegere foarte ok. Spre exemplu le-aș alege pentru tura Tuscany Trail din Italia de anul acesta, unde sunt de pedalat în jur de 500 km pe teren variat.
Concluzie – merită investiția în Continental Terra Adventure?
Iar întrebarea este vlaidă, pentru ca prețul lor este o mica investitie. Conti Terra Adventure este o anvelopă versatilă, robustă, cu aderenta excelenta pe teren dificil, aproape de mtb, ideală pentru cei care vor mai multă siguranță decât viteză pură. Este un pas clar spre zona MTB, dar rămâne perfectă pentru gravelul „serios”.
Continental Terra Adventure – Specificații
- Diametru: 28 inch
- ETRTO: 45-622
- Dimensiune: 700x45C
- Greutate măsurată: 540 g
- Tubeless ready: da
- Construcție: 3 ply/330 TPI
- Presiune: max. 44-65 PSI / 3.0-4.5 bar
- Preț la data publicării recenziei: 310 lei
- Importator Sprint Bike
- Furnizor: Mos Ion Roata
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.