Acum citesti
Pedale M-Wave Freedom SL, la test

Cu un preț de achiziție de doar 179 de lei, pedalele Freedom SL de la M-Wave, cu siguranță vor face cu ochiul multor cumpărători. Iar dacă mai punem în calcul și greutatea, de 310 grame, rețeta pare una ideală. O să rămân un pic la subiectul greutate, deoarece cel mai bun exemplu pe care-l pot oferi întru comparație sunt pedalele Nukeproof Neutron, care cântăresc cu 20 de grame mai puțin și care au un corp din magneziu și ax de titan, dar costă o mică avere. Nu am ales la întâmplare acest exemplu, deoarece le folosesc deja de 10 ani și n-au avut o viață ușoară, însă la momentul apariției se numărau printre cele mai ușoare pedale platformă de pe piață.

Construcția ușoară este foarte vizibilă: puțin material utilizat, dispus acolo unde era necesar.

Iată că în 2021, avem pedale platformă cu corp din aluminiu și ax din Cr-Mo, care se învârt în jurul valorii de 300 de grame, ceea ce este minunat. Iar utilizarea celor două aliaje specificate mai sus nu poate însemna decât un singur lucru: un cost mai scăzut. E drept, în ultimii ani nici n-am mai testat prea multe pedale platformă căci majoritata migrează către pedalele clipless, însă cele de față au două avantaje: sunt cele mai bune pedale din lume pe care poți învăța să te dai pe bicicletă (căci orice manevră de bază, trebuie învățată mai întâi pe pedale flat – apoi trecut la pedale clipless). Iar al doilea avantaj, îl constituie faptul că sunt robuste și în general, cu mentenanța corespunzătoare, nici nu prea are ce să se strice la ele. Așadar, dacă le faci revizia în mod constant (strâns ax, gresat, strâns pini), aceste gen de pedale te pot ține o viață.

Corpul din aluminiu este în general rezistent la lovituri.
Suprafața pe care calci nu este atât de mare pe cât ți-ai imagina, însă este suficientă.

Așadar, mai sunt pedalele platformă la modă? Sigur că mai sunt, în special pentru cei care nu se vor legați de bicicletă cu picioarele, pentru începători și pentru… ăhmmm, biciclete electrice. Iar pedalele Freedom SL nu oferă doar această libertate de mișcare pentru cei care aspiră la ea sau pe care îi înfioară eprspectiva utilizării unor pedale clipless, ci oferă și o aderență mai mult decât decent grație celor 8 pini de la suprafață. Și nici n-ai spune că-s mulți, însă înălțimea lor este suficientă pentru a-ți putea poziționa talpa pe pedală la aproape 45 de grade, iar aceasta să fie încă pe poziție. Și, între noi fie vorba, mai puțini pini o să însemne și mai puține găuri în tibie atunci când îți va scăpa piciorul de pe pedală.

Pinii care străpung mai întâi pielea, trec prin stratul superficial de grăsime, iar apoi ating osul. Uh!
Per total, o pereche de pedale foarte… echilibrată.

În concluzie, căci nu sunt atât de multe de povestit despre aceste pedale, M-Wave Freedom SL punctează fix acolo unde trebuie: greutate mică, preț mic. Iar asta le face cât se poate de atractive pentru un public larg, consumator de astfel de componente.

Importator: SportXTeam
Preț: 179 Lei
Greutate: 310 grame

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × 4 =