Acum citesti
Fox Racing Shox Float RL

Am avut ocazia sa testam unul dintre cele mai bune amortizoare de pe piata destinat probelor de Cross Country. Si am ramas impresionati, la fel ca in majoritatea cazurilor cand am avut pe mina produse de la Fox Racing Shox.

Este vorba de modelul Float RL, care se lauda la ora actuala ca fiind unul dintre cele mai usoare si performante modele de pe piata. Facand parte dintr-o familie de trei modele diferite, acesta reprezinta mijlocul gamei, atat ca si costuri dar si ca performante. Daca modelul de top RP23 de descurca bine in probele de trail, cross country sau all mountain, cel de fata face o figura frumoasa pe traseele de Cross Country. Producatorul nu-l recomanda pentru all mountain, dar nu este cazul sa-ti faci probleme in acest sens. O sa-ti explicam in continuare de ce.

O sa incepem ca de obicei cu punctele pozitive. Amortizorul Fox Float RL se face imediat remarcat prin felul in care primeste si amortizeaza socurile. Toata actiunea de desfasoara lin, pe o plaja mare de amortizare, se face remarcat chiar si pe suprafete putin denivelate (unde majoritatea amortizoarelor raman insensibile). Beneficiaza de functie de lockout, iar aceasta odata activata, bicicleta full suspension devine brusc un hardtail. Functia nu este deloc greu de folosit, iar schimbarea se face instantaneu. Ne-au incantat deasemenea si ajustarile rebound-ului, astfel incat acest amortizor iti permite sa alegi cum vrei ca bicicleta sa primeasca socurile : lin sau brutal. Plaja de raglaj este mare, deci ar trebui sa satisfaca fiecare dintre utilizatori.

Cei care-l folosesc de ceva timp, ne-au declarat ca acesta nu a pus niciodata probleme si nu au existat situatii in care sa piarda aer. Deoarece nu beneficiaza de un arc ce amortizeaza socurile, acesta functioneaza cu aer comprimat iar situatiile in care acest gen de amortizor pierde aer sunt numeroase. Insa nu este cazul si lui Float. Poate ca unul din avantajele majore ale acestui amortizor este si greutatea redusa, putin peste 210 grame. Daca ne gandim cata tehnologie a investit Fox in acest amortizor, uneori ne minunam si noi de rezistenta acestuia, raportat la greutatea sa.

Dezavantajele nu sunt multe, dar ca la majoritatea produselor acestea isi fac simtita prezenta : la o coborare extrema pe pietre, performantele acestuia incep sa dea inapoi. Acest fapt se traduce prin pierderea performantelor de amortizare, adica functionare incorecta, in sensul ca amoritozul pare depasit de situatie, iar unele socuri ce trebuiesc amortizate sunt date uitarii. Ne-a deranjat putin si reglajul : desi plaja este mare, este nevoie de multe invartiri de rotita pentru a-l potrivi perfect. Iar daca ne referim la costuri se spune ca orice produs de calitate este scump. Iar Fox Float RL nu face exceptie de la regula.

Il recomandam cu incredere profesionistilor in Cross Country, care-si doresc un amortizor performant. In rest, nu merita ca si investie, decat daca ai de gand sa-l folosesti pe termen lung. Sau pur si simplu banii nu sunt o problema.

Greutate : 212 grame

Utilizare : Cross Country

Vezi Comentarii (9)
  • As vrea sa intervin din dorinta de a spulbera mitul calitatii raportat la pret. Dupa ce am investit in bicicleta mea o caruta de bani, peste 3000 LEI pentru piese in valoare de 6000 pe piata(noi si second), mi-am dat seama ca este o DEMENTA perpetua ce se intampla cu „industria” bicicletelor. In cazul de fata, o suspensie pe aer poate ajunge si la 1400 LEI. Nu vi se pare prosteala pe fata cand un astfel de producator va cere 1400 RON de doua bucati de aluminiu strunjite si cu o garnitura?! Daca s-ar aplica acelasi cost pentru fiecare piesa de la o Dacie Logan, ar ajunge undeva pe la 5000000000 LEI. Mai lasati-o moale cu preturile astea.

  • Se aplica acelasi principiu in orice industrie, asta este directia n-ai ce-i face. Intre noi fie vorba, cei de la Fox vand furci 2011 cu aceleasi internal-uri ca in 2010 (sau chiar 2009), schimba culoarea si mai adauga 50 de euro in plus la cei 600 pe care-i cereau in anii anteriori. 🙂 Dar se vor vinde in continuare…

  • Da, dar daca am fi cu totii mai mofturosi, mai zgarciti si mai agresivi(in limita decentei) in relatia cu vanzatorii, poate lucrurile ar sta altfel.

  • Pretul recomandat pleaca tot de la producator. Iar daca un magazin practica preturi mai mici decat cele oferite de importatorul oficial pierde automat distributia brand-ului.

    Soulitia ar fi ca noi consumatorii, sa nu mai achizitionam astfel de componente. Ceea ce mi se pare oarecum imposibil.

  • Nu cunosc detaliile relatiilor producator-vanzator in acest domeniu dar pot spune ca stiu bine ce adausuri extrem de nesimtite au romanii. De mult timp nu mai exista adaus sub 100%. Cunosc personal pe cineva care aduce cu 10 euro si vinde cu 30 in cel mai bun caz. Am gasit in Kaufland vitezometru „streetcoach” la 100 RON cu reducere de la 120, cu fir, pe cand eu l-am achizitionat de la un comerciant mai simtit din Vaslui, cu 25 RON si este wireless. Si daca tot veni vorba de vitezometre si accesorii electronice pt biciclete, preturile sfideaza orice fel de ratiune si bun simt. Exemplu: far la 600 RON (cu un led de putere care costa intre 12 RON si 35 RON, la intensitatea luminii specificata). Se gasesc si la 900 si ceva RON. Apoi, „ciclocomputere” la 1099 RON. ASTA E STRIGATOR LA CER! Cu acesti bani iei un laptop!! Toate sunt de la sigma. Si ca sa inchei, observ ca spiritul asta de a considera ca daca e ceva pentru bicicleta, care sa fie si bun, trebuie sa coste mai mult, se auto alimenteaza de la un producator la altul, intr-un cerc vicios. Si apropo, numele meu complet e Lucian Plesnicute. Multumesc

  • Jos palaria pentru articol; apreciez ca nu are un „gram” de reclama mascata. Da, s-ar fi potrivit acolo, dar stiu ca se pot muta din baza de date.

  • Da si eu as fi vrut dar nu as putea reproduce patima cu care am scris, si mai ales fluxul discutiei noastre. Daca mai am ceva de adaugat, am sa scriu acolo. O zi excelenta!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 × 2 =