Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Noul Whistler se repoziționează pe piață că un „All-terrain bike”, adică pe scurt, o bicicletă care poate fi folosită atât pe la munte, cât și prin păduri, iar la nevoie, chiar și prin oraș. În fond, cam asta făcea Whistler-ul de când a fost lansat, însă prima variantă pe care am testat-o în urmă cu mai bine de 12 ani, era o bicicletă recrațională cu veleități de Cross Country. Desigur, diferențele față de acel model sunt uriașe, pornind de la roți care pe vremuri erau de 26 de inch, iar acum de 29 inch, trecând prin geometria cadrului care este mult mai modernă și terminând cu prețul, care și el este foarte diferit. Pe atunci, un Whistler echipat decent costa 2.100 de lei. După 12 ani, bicicleta costă 3.599 de lei. Ce s-a schimbat în tot acest timp?
Noul Whistler are un cadru modern. Are roți mai mari și rulează mai ușor în condițțile în care greutatea este (aproape) similară. Are zece pinioane înloc de nouă. Oferă o poziție mult mai bună. Şi cu siguranță poate fi dus pe trasee mai dificile decât modelul din 2011. Suficiente schimbări, zic eu, pentru a justifica prețul. Diferența cea mai mare este însă față de modelul anterior, din 2021.
Pe scurt:
- hardtail cu cadru din aluminiu
- furcă cu pe arc cu o cursă de 100mm și brațe superioare de 30mm
- preț de achiziție: 3.599 Lei
- roți 29
- pentru trasee recreaționale sau maratoane ușoare
- poziție: ușor aplecată pe față
- geometrie: adaptată traseelor simple
Pentru cine este această bicicletă?
Pentru fanii Focus sau pentru admiratorii brand-urilor germane, dar și pentru cei care doresc un cadru de calitate și o bicicletă cu o transmisie solidă. Dacă te numeri pentru cei care fac ocazional escapade la munte și nu cochetezi cu latura extremă a acestui sport, această bicicletă este perfectă. Desigur, pentru că este vorba despre un test, am dus-o pe trasee cu care această bicicletă nu era neapărat familiarizată, însă astfel am putut să înțeleg mai bine care-i sunt limitele. Interesant este că geometria cadrului, cu head angle-ul amplsat la 68 de grade și cu un chainstay de 450mm, alături de reach-ul (relativ scurt) de 425mm pentru dimensiunea M, bicicleta asta îți dă suficientă încredere să-i dai tare la vale pe trasee mai tehnice, însă vei remarca rapid limitările care provin din partea echipării. Căci Whistler nu este o bicicletă pentru trasee dificile, dar la nevoie și mai rar, le poate duce la bun sfârșit.
Partea utilitară a cadrului se regăsește în prinderile de portbagaj și alte 3 prinderi separate de pe cadru, care pot fi utilizate pentru bidoanele de apă sau o pompă sau orice altceva dorești. Finisajele cadrului sunt în graficul zilelor noastre, head tube-ul nu este conic, iar roata de spate se prinde cu clasica cheiță QR9, însă noul aspect al lui Whistler este mult mai sportiv și la ani-lumină distanță față de modelele precedente.
După cum menționam mai devreme, reach-ul de 425mm în dimensiunea M este relativ scurt, dar asta îți oferă o poziție foarte comodă pe bicicletă. Combinat cu pipa mai scurtă, poți trage mai ușor de ghidon pentru a trece peste diferite obstacole în situația în care acestea îți vor ieși în cale.
Ce echipare are?
Transmisia este punctul forte al acestei biciclete. 2 foi și 10 pinioane care provin din gama Shimano Deore chiar sună bine dacă ne raportăm la bugetul de achiziție. E drept, schimbătorul nu are patina blocabilă și poate deveni zgomotos pe un traseu mai dificil, însă rapoartele oferite sunt suficiente pentru a parcurge chiar și un maraton ceva mai lung. Apoi, angrenajul este chiar ușor, iar reprizele de schimbare a vitezelor se desfășoară lin și fără prea mult efort.
Furca Suntour NVX cu brațe superioare de 30mm este clar construită pentru tot ceea ce înseamnă recrațional în materie de plimbări cu bicicleta. Oferă un confort decent și posibilitatea de a fi blocată pe asfalt, însă arcurile sunt destul de dure și nu se descurcă prea bine pe teren foarte denivelat. De fapt, nicio altă furcă din gama entry-level de la Suntour nu s-ar descurca adecvat în condiții mai dificile, așadar nu pot spune că am simțit neapărat o diferență între aceasta și modelele XCE sau XCT ale aceluiași producător.
La nivel de frâne avem aceleași Shimano MT-200, însă discul de 160mm instalat pe roata de față merită un upgrade, la unul cu un diametru mai mare, de preferat de 180mm. În configurația actuală, discul de 160mm este suficient pentru frânările pe plat, dar nu pentru cele lungi (căci se încinge rapid) și nici pentru cele de pe traseele tehnice.
Roțile sunt construite cu butuci Shimano din gama de intrare și cu jante duble, din aluminiu, care par solide. Anvelopele Schwalbe Smart Sam sunt binevenite pentru cei care ies des la munte, căci oferă o aderență generală bună în viraje sau la frânare, însă suferă la capitolul viteză de rulare. Din fericire, crampoanele centrale sunt destul de apropiate la aceste anvelope, prin urmare dacă utilizezi bicicleta prin oraș și umfli camera la peste 2 bar, vei avea suficientă viteză de rulare astfel încât să nu obosești prea tare.
Ca elemente de confort, șaua mi s-a părut destul de dură – mai ales dacă o folosești fără bazon, iar manșoanele de slabă calitate – merită înlocuite cu unele mai groase, mai moi și mai ușor de montat.
Prezentare video
Așadar, în concluzie?
Mă așteptam ca acest Focus să aibă un preț mai mare decât cel afișat pe site și asta din simplul motiv că este un Focus. Dar se pare că importatorul a regândit politica și compensează în favoarea clientului creșterile de preț din ultimii ani. În acest context, echiparea lui Focus devine atractivă, mai ales dacă mai punem în calcul și faptul că se bazează pe un cadru modern care răspunde pozitiv la toate necesitățile unui cumpărător de bicicletă din acest segment. Mi-a plăcut noul Whistler, cu atât mai mult cu cât este cel mai bun construit până în prezent. Este o bicicletă multivalentă care poate fi folosită fără probleme atât pe la munte cât și prin oraș.
PLUS: transmisie 2×10 performantă, cadru bine finisat cu geometrie modernă, anvelope aderente
MINUS: disc mic pe roata de față, manșoane de slabă calitate
Preț: 3.599 lei
Greutate: 14.85 kg (fără pedale, dimensiune M)
Distribuitor: mosionroata.ro
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.