Acum citesti
Am testat anvelopele de șosea Pirelli P Zero Race TLR (28 mm)

În ultimii ani, piața anvelopelor de bicicletă s-a îmbogățit cu câțiva jucători noi (sau care au luat o pauză în domeniu), unii dintre ei având nume sonore recunoscute din industria auto. Printre aceștia se numără și Pirelli care a venit cu o ofertă excelentă de anvelope pentru toate ramurile ciclismului. Am testat deja modelele de MTB XC Scorpion M dar și modelul de mai extrem MTB Scorpion Enduro S, ambele dovedind că fac față cu brio concurenței la cel mai înalt nivel. Și ce dovadă mai bună trebuie decât faptul că rezultatele lui Vlad Dascălu de care suntem toți atât de mândri sunt obținute tot pe anvelope Pirelli?

A venit momentul să schimbăm stilul și să încercăm și un set pentru șosea, respectiv cel mai popular model din gamă: Pirelli P Zero Race TLR în versiunea sa de 28 mm, anvelope tubeless ușoare dar cu strat de protecție antipană (există și modelul SL fără protecție și cu o greutate ceva mai mică, recomandat doar acolo unde performanța e mai importantă decât siguranța).

Pirelli ne-a trimis deci la test un set de anvelope în versiunea dorită, tubeless ready. Ele au fost montate pe cursiera Specialized Tarmac SL6, pe roțile moderne tubeless-only cu margine hookless Zipp 303s cu care ar trebui să facă o pereche perfectă.

Calitatea anvelopelor este premium și asta se vede de la prima atingere și de la modul de ambalare și de prezentare. Cauciucul pare moale, aderent, nu foarte flexibil dar nici foarte rigid.

Este de remarcat cantitatea de informații utile regăsite pe ambalaj, unde se remarcă lățimea reală a anvelopei în funcție de lățimea internă a jantei, deoarece acei 28 mm nu se respectă decât pe cele cu 19 mm intern! Lucrul acesta se întâmplă la orice anvelopă, dar e prima dată când îl văd specificat clar!

Pe roțile noastre de 23 mm lățime internă, avem o lățime a anvelopei de aproximativ 30 mm, față de cei 28 mm din specificații! Ceea ce e un lucru excelent din toate punctele de vedere (rezistență la rulare, confort)!

Montajul a fost foarte simplu, cu mâna goală, fără să fie nevoie de leviere. Roțile s-au etanșat extrem de ușor și au pierderi minime de presiune când nu sunt utilizate.

Pe teren anvelopele prind viață în cel mai sportiv mod posibil, demn de numele lor! Mereu mi s-a părut că anvelopele tubeless de șosea au cumva două direcții de dezvoltare: unele sunt ceva mai confortabile, altele dau o senzație ceva mai sportivă. Cu toate sunt foarte performante, e vorba mai mult de senzația pe care cel puțin eu o resimt. După o serie de anvelope ce mi s-au părut mai mult înclinate spre confort pe care le-am folosit în ultima vreme, Pirelli P Race Zero Race TLR mi se par foarte sportive și agile. Senzațiile transmise dinspre șosea sunt ceva mai vii decât la alte anvelope, dar fără să se traducă în disconfort. Cumva toată platforma dată de bicicletă e mai sportivă, mai agilă.

Rulajul este excelent, este prezentă senzația aceea că dacă te oprești din pedalat, bicicleta parcă e în continuare împinsă din spate, chiar și dacă suprafața de rulaj nu e tocmai perfectă.

Și dacă tot am amintit de suprafețe de rulaj, am testat noile anvelope și pe un teren ceva mai dur decât e specificat pentru ele, nu că așa am vrut ci așa s-a întâmplat să fie (o șosea care speram să fie asfaltată dar nu era și o bucată offroad prea scurtă ca să renunț și să mă întorc). Oricum, am avut parte de niște urcare pe forestier destul de prost și ud, pe alocuri noroios. Am avut plăcuta surpriză ca anvelopele să nu piardă aderența și să facă față excelent. Chiar și nivelul de confort a fost acceptabil, deși am răsuflat totuși ușurat când am dat iar de asfalt.

Asfaltul este însă, bineînțeles, terenul de joacă preferat pentru Pirelli P Zero Race, iar aici lucrurile stau excelent! Aderența e cât se poate de bună! Confortul e exemplar chiar și pe cele mai nefericite șosele! Rezistența la rulare este extrem de mică! Senzația de anvelope sportive de top este clară și e evident că într-o competiție serioasă, aceste anvelope aduc un avantaj demn de luat în seamă!

Concluzia este că în gama de șosea de top, alături de modele clasice ca Schwalbe Pro One, Conti GP5000 sau Vittoria Corsa, modelul Pirelli P Zero Race își găsește locul perfect, cu capul sus, gata să se ia la întrecere cu orice model concurent cu mare experiență! Rezistența în timp urmează să o vedem, dar după peste 1000 km anvelopele arată încă aproape ca noi!

Date importante:

  • Dimenisuni: 26, 28, 39 mm
  • Greutate: 270/295/310 g
  • Structură internă: 120 tpi
  • Protecție la pene: TechWALL+
  • Material de rulare: SmartEVO Compound
  • Preț recomandat: 70 Euro/bucata

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × one =