Acum citesti
Trofeul Delta Dunării – o provocare de 200 de kilometri în trei zile

La finalul unui sezon care se anunţă abundent în competiţii de MTB, clubul sportiv Adventure Ride în parteneriat cu Asociaţia Bate Şaua Să Priceapa Iapa organizează o cursă tip cross country pe etape, prima de acest gen din România, eveniment ce se va desfăşura între 7 şi 9 septembrie în decorul mirific al Deltei Dunării.

150 de ciclişti sunt aşteptaţi să ia startul din Tudor Vladimirescu, de langă Tulcea, având drept ţintă localitatea Sfântu Gheorghe.

Formatul cursei include două clase, Adventure Race şi Adventure Touring, primul “bivuac” urmând a fi stabilit în Chilia Veche, după care toată lumea se va îmbarca pe vapor cu destinaţia Periprava, pentru startul zilei doi. Concurenţii vor trece prin câteva dintre cele mai frumoase şi mai sălbatice zone ale Deltei, grindul Letea, îndepărtatul sat Sfiştofca, comuna C.A. Rosetti, pentru a ajunge seara în Sulina la focul de tabără. Urmează o nouă traversare a Dunării, după care e momentul pentru asaltul final, drumul ce leagă Sulina de Sfântu Gheorghe, un parcurs care se poate dovedi neaşteptat de tehnic. Festivitatea de premiere şi petrecerea de final vor avea loc pe vapor, pe drumul de întoarcere la Tulcea.

Taxa de participare este de 800 de lei şi include cazarea la hotel in noaptea dinaintea startului in cursă, transportul pe Dunăre, transportul bagajelor concurentilor, cât şi hrană, asigurarea mediacală, asistenţă tehnică şi tot ce trebuie unui concurs de această dimensiune, în cele trei zile de competiţie. Prima etapa a înscrierilor a început pe 1 aprilie, urmând a se încheia pe 30 iunie.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul oficial al competiţiei: www.xcountry.ro.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twelve − 11 =