Acum citesti
Traseul cicloturistic al Cortinei de Fier

În perioada ianuarie – decembrie 2011, Asociația Bike Attack Reșița va desfășura proiectul internațional Traseul Cicloturistic al Cortinei de Fier. Proiectul este finanțat de către Comisia Europeană și se desfășoară într-un parteneriat a 3 țări : România, reprezentată prin Bike Attack Reșița, Bulgaria, reprezentată prin Asociația Națională pentru Turism Alternativ și Grecia, reprezentată prin Primăria Thassos).


Proiectul urmărește un traseu ce se întinde pe 1.700 de km, de la granița dintre România și Serbia, până la Marea Neagră pe granița dintre Bulgaria și Turcia.


Primul pas din cadrul proiectului a fost întâlnirea de coordonare desfăşurată în Kyustendil, Bulgaria în perioada 12 – 15 ianuarie 2011. Obiectivele proiectului sunt:
1. Crearea unei reţele de organizatii, instituitii si firme de-a lungul Traseului cicloturistic al Cortinei de Fier în cele cinci ţări mai sus menţionate pentru elaborarea traseului EuroVelo13
2. Stabilirea rutei secţiunii sudice a traseului şi dezvoltarea unei strategii pe termen lung şi a unui plan de acţiune pentru realizarea şi valorificare sa ca oportunitate de turism alternativ la nivel trans-frontalier.
3. Conştientizarea comunităţilor cu privire la Traseului cicloturistic al Cortinei de Fier şi lobby pentru includerea dezvoltării acestuia între priorităţile autorităţilor locale şi naţionale din ţările vizate.
4. Introducerea şi respectarea standardelor EuroVelo în realizarea acestui traseu şi realizarea unei baze pentru implementarea de viitoare proiecte de dezvoltare a traseului.


Traseului cicloturistic al Cortinei de Fier (The Iron Curtain Trail) este un traseu care invită turiştii să urmărească şi să (re)descopere experienţa diviziunii Europei în Europa de Vest şi Europa de Est din perioada Cortinei de Fier pe parcursul a 6.800 km de traseu ciclistic ce urmăreşte vechea graniţă. Traseul este de o deosebită importanţă atât din punct de vedere cultural şi istoric, dar şi deoarece promovează un turism sustenabil.



Mai multe informații despre acest proiect cât se poate de interesant, obții pe ironcurtaintrail.eu/en.


Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × five =