Acum citesti
Stevens au lansat un nou ciclocros Super Prestige pentru 2018

Deși la prima vedere noul Stevens Super Prestige pare asemănător cu modelul actual, diferențele există dacă ne uităm mai atenți: tuburi cu forme diferite, în special în spate, cadrul dintr-o structură de carbon cu totul nouă, cu un nou proces de producție. Rezultatul e o bicicletă ce promite să ofere același transfer extraordinar de putere, dar cu amortizarea mai bună a vibrațiilor în șa pe traseele dure.

Marea diferență este însă scăderea în greutate. În mărimea 58 cadrul a scăzut acum sub 1000 g, cu 200 g mai puțin decât generația anterioară. Furca are acum 435 g netăiată. Pe lângă carbonul de calitate superioară a noului cadru SL, Stevens a mai scăzut din greutate și cu toptube-ul și seat tube-urile mai subțiri și cu vopseaua Black Ink mai ușoară.

Noua bicicletă a fost dezvoltată împreună cu atleții belgieni sponsorizați de Stevens și păstrează geometria de competiție, cu un wheelbase mai lung pentru stabilitate dar cu unghiri ascuțite pentru manevrabilitate excelentă. Chiar dacă a scăzut în greutate, Super Prestige, acum disponibil doar cu frâne pe disc, este cu 30% mai rigidă la headrube în timp ce rigididatea la monobloc e neschimbată. Amortizarea vibrațiilor în spate e mai bună cu 12%. Toate valorile au fost testate de laboratorul independent Zedler Institute.

Forma stay-urilor e mult schimbată, cu un profil vertical în formă de lacrimă care reduce mult aderența noroiului și a zăpezii pe cadru, păstrând însă spațiul pentru anvelope și transferul eficient al puterii.

Există mai multe detalii noi la bicicletă. Un chainguide integrat din materiale compozite este prins direct pe cadru și elimină posibilitatea căderii lanțului spre interior, putând fi ajustat pentru mai multe mărimi de foi sau pentru transmisii 2x/1x.

Încă de la modelul anterior bicicleta avea prinderi flat mount de etrier și ax de 12 mm thru la ambele roți. Cadrul primește acum rutare internă a cablurilor reproiectată pentru o întreținere mai ușoară. Noile porturi modulare adaptabile pentru cabluri sunt compatibile atât cu transmisii mecanice cât și electronice iar prinderea pentru deraiorul față e demontabilă pentru a instala sisteme 1x.

Super Prestige Disc va fi disponibil în echipare Ultegra mecanică la 3100 Euro fie în culoarea neagră mat cu inscripții roșii fie în culoarea Fire Orange. Super Prestige Disc Di2 și Ltd Di2 primesc aceleași culori dar sunt echipate cu grupul Ultegra Di2 iar prețul crește la 4000 Euro.

Toate bicicletele vin cu discuri de 160 mm la ambele roți (dar sunt compatibile cu 140 mm) și sunt disponible în cinci mărimi între 50-58 cm. Ele vor fi disponibile cât de curând, în timp util pentru viitorul sezon de ciclocros.

Mai jos în gamă sunt schimbări mici în 2018. Modelul cu cadru din aluminiu și echipare Ultegra Vapr la prețul de 2000 Euro primește o furcă nouă din carbon cu prinderi pentru aripi. Modelele din aluminiu Prestige primesc culori și echipări noi. Modelele cu cadru și furcă din aluminiu Gavere la 1300 Euro și Tabor la 1000 Euro primesc spațiu pentru anvelope de 42 mm pentru capacități mai bune off-road și pe drumuri proaste.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty + 20 =