Acum citesti
SRAM lansează setul de ciclocros Force CX1

Compania americană SRAM se ocupă intens de dezvoltarea gamelor sale, iar cel mai nou rod al muncii acesteia este setul de ciclocros Force CX1. Deși am fi tentați să privim cu o oarecare circumspecție acest nou-venit, cei de la SRAM girează performanțele acestuia cu simplul fapt că CX1 nu este altceva decât un set care combină piese ale altor două seturi consacrate, Force și XX1.

sram_cx1_schimbator

Practic, SRAM a luat ce era mai bun de la Force și de la XX1, dar în limita necesităților specifice ciclocrosului. Astfel, trenul de rulare este binecunoscutul XX1, cu o singură foaie și casetă de 10 sau 11 pinioane, doar cu mărimi de foi mai mari, potrivite pentru a goni pe traseul de CX. Alegerea aceasta mai poartă un avantaj în faptul că greutatea scade grație eliminării schimbătorului de față, a celei de-a doua foi și folosirea unei simple manete de frână pe ghidon, dar nu este de neglijat nici faptul că o grămadă de riscuri legate de funcționalitate sunt scoase din discuție.

Schimbătorul de spate aparține tot grupului XX1 chiar dacă poartă logo-ul Force și poate urca lanțul pe pinioane de până la 32 de dinți, având în același timp tehnologia Type II inclusă. SRAM a mai făcut o mișcare strategică și inspirată prin lansarea noului set pentru ciclocros sub egida grupului Force, și nu Red care este vârful de gamă. Astfel, componentele pot fi oferite la prețuri mai rezonabile, lucru benefic atât la achiziție, cât și la posibila înlocuire survenită în urma unei întâmplări nefericite la antrenament sau concurs.

sram_cx1_angrenaj

În privința frânelor, CX1 nu are un tip anume care să fie standardul setului, deci vei putea alege între frânele cantilever, mecanice pe disc sau hidraulice pe disc. Setul va fi disponibil începând cu 1 iulie 2014.

)

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

sixteen + 18 =