Acum citesti
SRAM Eagle GX – informații suplimentare

Am aflat deja vestea că tehnologia Eagle cu 12 pinioane a coborât la grupul GX, cu prețuri decente și accesibile, primele informații fiind publicate de noi aici. Cei de la bikerumor.com au deja informații concrete și au și testat aceste componente, așa că vă transmitem și noi informațiile lor până când va ajunge și la noi o bicicletă echipată cu acestea.

Ce e esențial este că acum mai mult ca oricând, existența deraiorului față în MTB este pusă la îndoială. Mai mult, producătorii deja au pregătite biciclete echipate cu noul grup, care sunt deja disponibile pe piață. Dar să vedem ce au de spus colegii americani despre aceste noi componente.

Greutatea completă a angrenajului cu foaie de 32t și brațe de 175 mm este de 632 g. Brațele fără foaie dar cu șuruburile de prindere cântăresc 55 g iar foaia de 32t are 78 g.

Deraiorul spate are 290 g iar caseta de pinioane are 448 g.

Maneta trigger are 122 g, lanțul 262 g iar rulmenții de pedalier 107 g. Iată care e diferența față de grupurile Eagle mai scumpe:

GX Eagle X01 Eagle XX1 Eagle
Crankset 632g 520g 493g
Rear Derailleur 290g 276g 265g
Cassette 448g 354g 360g
Trigger Shifter 122g 124g 124g
Chain 262g 260g 260g
TOTAL 1,754g 1,534g 1,502g
DIFFERENCE +252g +32g

 

Piesele sunt foarte ușor de instalat. Caseta XD se montează ușor și aproape orice producător de butuci sau de roți are în colecție butuci compatibili sau chiar piese de schimb pentru a transforma roata într-una compatibilă XD, la prețuri destul de mici.

Reglajul schimbătorului durează ceva mai mult datorită spațierii mici dintre pinoane. Aceasta trebuie făcută cu atenție, trebuie avută în vedere reglarea corectă a șurubului B și a lungimii lanțului. Lanțul trebuie să stea destul de strâns pe pinionul mare, doar la 2 zale de poziția maximă posibilă.

Este probabil nevoie și de mici ajustări pe teren, dar în general se obțin schimbări fine și rapide. Pe stand se remarcă frecarea lanțului pe dinții foii narrow-wide atunci când acesta e pe pinionul de 50, lucru care est prezent la toate transmisiile 1x, doar că aici pinionul mare amplifică senzația. Pe teren însă acest lucru este insesizabil.

Cu toate că prețul este mult mai mic decât pentru X01 Eagle, peformanțele GX-ului sunt aproape identice. Diferența față de XX1 nu e mare, dar totuși se simte puțin, probabil datorită foii din oțel presat în loc de alumniniu prelucrat CNC. Pentru cei ce foloseau înainte componente din seria GX sau echivalente, nu se va simți nicio scădere a performanțelor de schimbare a treptelor.

Maneta schimbă vitezele cu performanța obișnuită a sistemului Exact Actuation 1:1 dar lipsește posibilitatea reglării poziției levierului, existentă la modelele mai scumpe.

Concluzia este că după primele impresii sistemul este foarte bun și există șansele să îl găsim cât de curând pe o grămadă de biciclete. Așa că pentru cei care erau blocați de prețul foarte mare al componentelor, vor putea trece în sfârșit la 1×12 pentru a experimenta libertatea fără constrângeri.

Informații și imagini preluate de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (4)
  • Comparativ cu Shimano XT 1×11 cu foaie tot de 32, nu cred ca este mai usoara transmisia Eagle GX. Si daca comparam si pretul, cu Shimano iesi mai ieftin.

  • Ceva despre preț? Era bun și prețul de pus in tabelul acela comparativ. Ceva informații despre adaptoare pentru bicicletele mai vechi?

    • Pretul era in articolul scris cu vreo doua zile in urma cand a fost anuntata lansarea, e drept ca nu e pus un link. Adaptoare nu exista pentru ca nu e nevoie, cumperi setul si il montezi, doar butucul trebuie sa fie tip XD sau modificat pentru standardul acesta. Daca nu e, se pot folosi pinioane standard 11-50 de exemplu, dar se pierde destul de mult la gama de rapoarte prin lipsa pinionului de 10.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 + 11 =