Acum citesti
Specialized echipează mai multe variante ale Roubaix cu frâne pe disc

Se pare că următoare senzație în lumea cursierelor vor fi frânele pe disc, folosite de tot mai mulți producători inclusiv pe modelele lor de top. Specialized nu face excepție de la acest val și echipează modelul de anduranță Roubaix cu acest tip de frâne. Și americanii par să fie încrezători în succesul acestor noi componente adaptate pentru lumea șoselei, din moment ce au făcut disponibile atât modele entry-level cât și top end.

specialized_roubaix_2014

Specialized Roubaix va fi disponibilă și în versiunea cu frâne pe jantă, dar ceea ce este cu adevărat nou legat de versiunea cu frâne disc este numărul modelelor apărute, și anume 4. Astfel, vei putea alege între modelele echipate cu frâne Shimano pe disc SL 4 Sora (mecanice) sau SL4 Expert (hidraulice) ori între SL4 Sport Disc sau SL4 Red Disc, ambele hidraulice, cu frâne SRAM, S-Series sau Red.

Greutatea modelelor nu va fi influențată atât de dramatic pe cât s-ar putea crede, frânele pe disc adăugând undeva între 80 și 100 de grame. Modelul de top Roubaix echipat cu frâne pe disc va fi echipat cu SRAM Red 22 și va beneficia de roțile Roval Roubaix furnizate de către Specialized.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 4 =