Acum citesti
Simpson oferă personalizare parțială pentru ale sale Velorigs

Mai rar vedem mărci de biciclete care se bazează pe un singur model, însă se pare că americanii de la Simpson, prin ale lor Velorigs, cred că această carte poate fi una câștigătoare. Goală precum o coală albă de hârtie, acest unic model poate fi personalizat printr-o schemă de culoare la alegerea clientului, însă nu se vor putea modifica specificațiile prestabilite.

simpson

De fapt, compania caută să umple golul dintre mărcile care oferă produse complet personalizate și produse standardizate, astfel că oferă potențialilor clienți un mic spațiu de manevră, care să nu îi pună în situația de a-și configura de la zero modelul. Cumpărătorul poate alege culoarea cadrului, schema grafică și chiar anumite elemente de finisaj, dar în ceea ce privește componentele, va avea de ales doar între diferitele seturi pe are producătorii le pun la dispoziție.

Simpson Velorigs nu se încadrează într-o categorie anume de biciclete de șosea, având formele voluptoase ale unei cursiere aero, dar și elemente de confort (anvelope de 28mm) și siguranță (frâne pe disc) ale unei cursiere de anduranță. Cât despre trăsăturile tehnice, cadrul este compatibil cu steurile mecanice și electronice, cablajul este intern, iar rulmenții pedalieri BB30 sau PressFit30 se pot instala. Mai multe detalii se pot găsi pe site-ul oficial Simpson.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × one =