Acum citesti
Scope a lansat 3 roți noi All-Road

Scope Cycling a adăugat o colecție de roți aero și late din carbon, special pentru gravel bike-uri și utilizare atât pe șosea cât și în afara acesteia. Noile roți Scope All-Road primesc aceleași profile aerodinamice de 30, 40 și 57 mm ca modelele din colecția Road, dar au lățimea internă de 23 mm, însă cu jante hooked, pentru o compatibilitate cu cât mai multe tipuri de anvelope.

Noua generație de roți din carbon Scope sunt cele mai versatile de până acum, combinând beneficiile aero ale modelelor lor de șosea, foarte performante, având aici greutăți aproape identice, dar cu jante mai late, potrivite pentru anvelope de la 28 la 57 mm lățime.

Profilul jantei este același la All-Road și Road, modelul R3.A cu profil de 30 mm fiind conceput pentru cățărători, cel R4.A cu profil de 45 mm este modelul polivalent iar R5.A cu profil de 57 mm este versiunea cea mai aerodinamică, pentru curse pe plat.

Noile roți late au fost dezvoltate intern de Scope în Olanda, în parteneriat cu Schwalbe pentru o potrivire bună a anvelopelor și rezistență redusă la rulare, dar și cu departamentul Aerospace de la Deft University of Technology pentru a optimiza proprietățile aerodinamice.

În loc să se bazeze pe analize CFD, Scope a dezvoltat un profil a jantelor folosind un algoritm unic ce calculează forma optimă, cu echilibrul perfect între confort și proprietățile aero.

Scope spune că tehnologia lor AEA (Algorithm Enhanced Aerodynamic) le-a permis să obțină frânare suplimentară aerodinamică la trecerea de la anvelope de 25 mm la cele de 30 mm de doar 1.5 W, anulată de beneficiul de 5 W obținut din reducerea rezistenței la rulare, roata finală fiind mai rapidă și mai confortabilă.

Toate versiunile de jante tubeless ready din carbon au o lățime internă de 23 mm, margini hooked și lățime externă de 30 mm, presiunea maximă admisă fiind de 125 psi/8.6 bar.

La fel ca la modelele anterioare, Scope a folosit întărituri de carbon în jurul spițelor, pentru a crește rezistența scăzând în același timp greutatea.

Butucii au fost reproiectați pentru toate roțile din colecția Scope, aceștia constrund manual roțile în jurul noilor butuci din aluminiu, cu spițe cu tragere directă și prindere de disc Centerlock și fără limită de greutate pentru ciclist, datorită axului de diametru mare. Noii butuci au rulmenți SKF în versiunea standard, dar pentru 500 Euro pot fi comandați cu rulmenți CeramicSpeed.

Butucii folosesc acum sistemul de angrenare Diamond Ratchet 36T, fiind disponibil separat și un set 48T la prețul suplimentar de 70 Euro. Roțile sunt disponibile cu toate cele 5 interfețe de pinioane de pe piață, fabricate din aluminiu întărit, pregătite pentru orice grup de componente de pe piață: Shimano HG, Shimano MicroSpline, SRAM XD-R, Campagnolo clasic sau Campagnolo N3W.

Toate cele trei versiuni ale roților din carbon Scope All-Road au același preț standard de 1398 Euro, cu autocolante negre sau albe, la fel ca restul modelelor din colecție. Doritorii pot obține autocolante colorate pentru încă 100 Euro. Roțile All Road sunt deja disponibile în cele trei versiuni: R3.A cu profil de 30 mm și greutatea de 1535 g, R4.A de 45 mm cu greutate de 1610 g și R5.A de 57 mm cu greutatea anunțată de 1685 g.

Toate cele trei modele beneficiază de garanție de 3 ani, înlocuire pe viață în caz de accident și transport internațional gratuit.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 − fifteen =