Acum citesti
Roțile Stan’s Arch și Crest sunt disponibile în variantă din carbon

La fel cum s-a întâmplat cu modelul Valor, și roțile foarte populare Arch și Crest de la Stans No Tubes primesc o versiune CB7 din carbon. Noile modele Arch CB7 și Crest CB7 folosesc janta cu structură și formă RiACT, tehnologiea Bead Socket și o margine cu profil subțire pentru a obține un set de roți confortabil, rapid și agil.

Design-ul RiACT combină o structură internă specială a straturilor din carbon amestecat cu un nano-polimer cu rezistență foarte mare la lovituri, totul proiectat să ofere amortizare verticală de 10 mm fără a face rabat de la rigiditatea laterală. Chiar dacă uneori jantele din carbon au cam aceiași greutate cu cele din aluminiu, carbonul are avantajul că oferă o rigiditate mai bună pentru a face bicicleta mai controlabilă și dacă sunt construite de calitate pot să fie mai rezistente la impact decât aluminiul, acesta fiind scopul celor de la Stans.

Design-ul BST al pereților laterali asigură o atașare sigură a anvelopei chiar și la presiuni foarte mici, specialitatea celor de la Stans. Înălțimea jantelor e mică ceea ce oferă acestora o flexie pe verticală ce reduce șansa de snakebite.

Seria Arch a fost modelul lat de trail a celor de la Stans în ultimii ani iar acum primește deci versiunea din carbon. Proiectate pentru orice până la curse de enduro, greutatea redusă ar trebui să facă mai ușoară urcarea între etape. Iar jantele chiar au fost testate în Enduro World Serier cu succes, dovedind că pot face față la abuzuri serioase.

  • Utilizare: Trail, All-Mountain și Enduro Racing
  • Lățimea internă: 26 mm
  • Anvelope recomandate: 2.25” to 2.50”
  • Presiune maximă: 39psi (anvelopă 2.2″) – 36psi (anvelopă 2.5″)
  • Butuci: Stan’s Neo cu Durasync și 28 de spițe
  • Spițe/nipluri: Sapim Race Black 2.0/1.8/2.0mm, Sapim Secure Lock Alloy Black
  • Greutăți și mărimi: 1720g (27.5”) / 1794g (29”)
  • Greutatea jantei: 450g (27.5″) / 475g (29″)
  • Limită de greutate a ciclistului: 230lb (104kg)

Modelul ușor Crest CB7 are o greutate a jantei de doar 325 g, ceea ce le face printre cele mai ușoare jante de XC de pe piață. Disponibile doar pentru roți de 29, modelul oferă accelerație de competiție fiind însă suficient de rezistente pentru a face față la noile trasee tehnice din Cupa Mondială.

  • Utilizare: Competiții Cross Country
  • Lățimea internă: 23.0 mm
  • Anvelope recomandate: 2.00” to 2.25”
  • Presiune maximă: 40psi (anvelopă 2.00″) – 38psi (anvelopă 2.3″)
  • Butuci: Stan’s Neo cu Durasync și 28 de spițe
  • Spițe/nipluri: Sapim Force Black 2.0/1.7/1.8mm, Sapim Secure Lock Alloy Black
  • Greutatea roților: 1,452g (29”)
  • Greutatea jantei: 325g
  • Greutatea maximă a ciclistului: 230lb (104kg)

Jantele Arch și Crest vor fi disponibile și separat, cu 28 sau 32 de găuri, sau sub formă de roți complete cu 28 de spițe standard sau cu 28/32 de spițe în variantă custom. Opțiunile includ butuci standard sau Boost, toate variantele curente de ax (inclusiv SRAM Predictive Steering și Cannondale Lefty/Lefty SuperMax), prindere de disc Centerlock sau în 6 șuruburi și cu freehub Shimano, SRAM XD sau OneUp/Hope. Toate roțile sunt echipate cu spițe Sapim Force tip J ușor de înlocuit, conectate la noii butuci Neo cu 6 clicheți și cuplare la 10 grade. Butucii au rulmenți triplii la freeehub pentru o rezistență superioară și un corp prelucrat CNC.

Prețul pentru o jantă, atât pentru Arch CB7 cât și pentru Crest CB7, este de 600$ bucata iar seturile de roți au prețul de 1399$. Toate jantele Stans au o garanție de 2 ani extinsă la 5 ani la înregistrarea produsului și include înlocuirea în caz de rupere accidentală pe viață.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 − twenty =