Acum citesti
Radsporttechnik Müller oferă un set de roți de XC de 29 cu jante de 30 mm și o greutate un pic peste 1000 g

Există piese ușoare pe piață, dar unele sunt extrem de ușoare. Este și cazul unora dintre cele mai ușoare roți de 29 de XC existente, mai ales datorită lățimii interne foarte generoasă. Bineînțeles, pachetul include un preț pe măsură și o limită de greutate adecvată, dar daca greutatea redusă e un scop principal, e greu de găsit alt set de roți asemănător.

Roțile sunt construite în Germania de Radsporttechnik Müller și sunt doar unul dintre seturile de roți oferite de acest producător de componente foarte ușoare. Setul e construit cu jantele MXC Carbon 29, cu o lățime internă generoasă, de 30 mm. Jantele au 28 de spițe și o greutate de doar 285 g fiecare.

În centrul roților se regăsesc butucii Extralight HyperBoost 3, cu spațiere Boost 110 și 148 mm. Aceștia au prindere de disc cu 6 șuruburi și vin cu interfață Shimano HG/SRAM 8/9/10 sau SRAM XD. Pagina producătorului butucilor, Extralite, oferă și o opțiune MicroSpline. Greutatea butucilor este de 74 g cel din față, respectiv 168 g cel din spate.

Roțile sunt construite cu spițe Sapim CX-Super Spoke, teoretic cele mai ușoare spițe aero din oțel existente. Spițele de 1.8 mm au o secțiune aerodinamică ce are o grosime de 0.9 mm și o lățime de 2 mm, 1.8 mm fiind diametrul secțiunii rotunde din ambele capete. Spițele sunt fixate cu nipluri negre din aluminiu de la Sapim.

Împreună, toate formează un set de roți tubeless de 29 cu lățime internă de 30 mm și o greutate sub 1060 g, destul de impresionantă. Prețul unui set este însă de 2199 Euro, fiind inclusă banda tubeless. Există și o limită de greutate de 90 kg pentru utilizator care ar trebui să fie luată în considerare.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty − 10 =