Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Dacă nu ești la curent cu canibalismul de pe piața valutară, află acum că dolarul a crescut până aproape de 4 lei, iar pentru câteva zile, francul elvețian a reușit să depășească euro. Un scenariu pe care puțin și-l închipuiau, a devenit acum realitate și va fi responsabil pentru creștere prețului bicicletelor sau componentelor.
Deși am fost informat mai din timp despre această modificare, am așteptat să vedem care va fi părerea unanimă a industriei. De abia acum două zile, Bike EU a oficializat această informație și a confirmat că vom avea prețuri mai mari în 2015, atât pentru biciclete cât și pentru componente. Explicația stă în paritatea euro-dolar (1 euro = 1.13 $), deoarece piesele pentru biciclete sunt cumpărate cu dolari, din țările asiatice. Asta va crește practic valoarea bicicletelor, nemaivorbind de componentele care se vând la bucată și pentru care trebuie să existe o măsură de compensare ținând cont de creșterea dolarului. Singura de altfel, este creșterea prețului.
Aceeași regulă este valabilă pentru accesorii sau echipament, dar și pentru mâna de lucru din est, unde marii producători își au furnizorii sau fabricile. Un exemplu în acest sens sunt cei de la Gazelle, care au crescut prețul pentru diferite modele de biciclete încă de la începutul anului. Unii producători, precum Accell Group, au momentan soluții pentru a contracara această creștere a dolarului, dar nu este momentan foarte clar pentru cât timp o vor face.
Cum fluctuația dintre cele două valute a fost de 17% până în acest moment, înseamnă că prețurile bicicletelor, componentelor sau accesoriilor cumpărate din Asia au crescut exact cu același procent. Cu siguranță producătorii vor acoperi o parte din acest procent, căci sunt pregătiți pentru astfel de situații, însă nimeni nu se aștepta la un procent atât de mare. Discuțiile cu câțiva importatori români ne-au confirmat zvonurile, însă nu se știe cât de mari vor fi scumpirile și cum se vor reflecta acestea la raft.
Ultima creștere semnificativă a avut loc acum doi ani, când prețurile bicicletelor și componentelor au crescut cu nu mai puțin de 20%, în medie. Rămâne de văzut spre ce ne îndreptăm, însă marii producători ar trebui să fie capabili să administreze corect aceste situații, fără a arunca în cârca consumatorului prețurile uriașe. Nu de alta, dar bicicleta se îndreaptă încetul cu încetul către un obiect de lux, ceea ce este inadmisibil pentru un vehicul recreațional. Prețurile mai mici cu siguranță vor spori vânzările deoarece își vor putea permite mai mulți biciclete de calitate. Totodată, bicicletele furate poate că nu vor mai deveni la fel de interesante pentru consumatori. Oricare ar fi varianta, este clar că direcția în care ne îndreptăm nu este deloc cea corectă.
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.