Acum citesti
Presiunea publică din Sibiu generază alți 11 kilometri de piste pentru biciclete

În 4 luni, Sibiul ar urma să aibă gata alți 11 kilometri de piste pentru biciclete, de această dată ruta urmând un traseu de agrement la marginea orașului, relatează publicația locală Turnul Sfatului. Totuși, ceea ce întrece această nouă reușită este modul în care s-a ajuns la ea, Consiliul Județean Sibiu recunoscând că a demarat acest proiect ca urmare a numărului mare de solicitări în acest sens, venite chiar din partea cetățenilor.

piste_biciclete_sibiu

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, a declarat pentru publicația citată: ”Iubitorii de bicicletă au creat presiune, în sensul bun al cuvântului, pentru această pistă. În mai au venit peste 200 de bicicliști. Anul acesta, de 1 mai, au venit peste 300. Foarte multe mail-uri mi-au cerut insistent să realizăm această pistă de biciclete destinată celor care vor să facă mișcare. Sper ca această pistă va satisface nevoile celor care iubesc mișcare și care sunt amatori de ciclism în Sibiu. Dacă va avea succes ne gândim să dezvoltăm pistele de biciclete și în alte zone”

Consiliul Județean a emis și un comunicat de presă prin care a descris în amănunt traseul: Traseul porneşte din zona Hotelului Hilton şi urmează traseul DJ 106A Sibiu – Păltiniş, pe partea dreaptă, pe o lungime de 4.860 m, cu o lăţime de 1,50 m. Apoi traversează Pădurea Dumbrava şi se intersectează cu DJ 106R, Sibiu – Poplaca, la Uzina de Apă, acest tronson măsurând 5.320 m, cu o lăţime de 80 cm pe sens. Pe acest tronson pista va fi realizată din balast stabilizat și pământ stabilizat, restul zonelor fiind realizate cu asfalt. De la Uzina de Apă pista urmează traseul DJ 106R, de o parte şi de alta a drumului pe o lungime de 1.308 ml şi o lăţime de un metru pe sens”.

Sursa: Turnul Sfatului

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eleven + four =