Acum citesti
(P) Turul Flandrei 2018

A 102-a editie a Turului Flandrei se va disputa duminica 1 aprilie 2018. Cursa, care face parte din cursele clasice- monument alaturi de Milano-Sanremo, Paris-Roubaix, Liege-Bastogne-Liege si Turul Lombardiei, masoara 266,5 kilometri si este o suita de 18 urcusuri cu pante scurte, ascutite si de cele mai multe ori pietruite si 5 segmente de traseu plat. Plecarea este programata in jurul orei 8:00 in Antwerp, iar ciclistii sunt asteptati la finis in jurul orei 17:00.

Foto: CyclismActu

Editia din 2017 a fost castigata de belgianul Philippe Gilbert care a atacat pe a doua ascensiune a Oude Kwaremont, dupa care a urmat o cursa solitara de 55 de kilometri. El a beneficiat si de caderile urmaritorilor sai, Peter Sagan, Greg Van Avermaet si Oliver Naesen. Dintre ei doar Van Avermaet a reusit sa revina in cursa si sa termine pe locul 2. De altfel, Peter Sagan, castigatorul din 2016, Van Avermaet, campion olimpic in 2016 si Philippe Gilbert sunt favoriti la castigarea cursei din acest an. Agentia  Unibet a inclus in oferta si pariurile pentru Turul Flandrei, mai multe detalii aici.

Belgienii sunt mari amatori  de ciclism si vor insoti in numar mare ciclistii pe un traseu plin de farmec. Primii 120 de kilometri ai cursei nu sunt foarte solicitanti. Dupa plecarea din Antwerp urmand Hamme-Zogge, locul de nastere al lui Greg Van Avermaet, Zottegem si  Paddestraat. Prima solicitare pentru ciclisti este urcusul de 2,2 kilometri de la Oude Kwaremont. Acesta are o panta medie de 4% si trei portiuni cu o panta de 11,6%. Dupa o absenta de 5 ani, in 2017 a fost reintrodusa in traseu urcarea pietruita de la Muur van Geraardsbergen. Aceasta este situata la kilometrul 170 si are o panta medie de 9,2% pe o lungime de 1,1 kilometri, dar si catarari cu panta de 20%. De la Kruisberg incepe partea finala a cursei cu 10 kilometri plati , a doua urcare pe Oude Kwaremont, urcusul de 300 metri pe Paterberg cu o panta medie de 12,9% si ultimii 13,2 kilometri pe traseu plat.

Fiind o competitie care se desfasoara sub egida Uniunii Cicliste Internationale, Turul Flandrei aduna la start 247 de ciclisti care sunt grupati in 25 de echipe, printre care: Movistar Team, Team Sky, Team Emirates, Groupama, BMC Racing Team, Bora – hansgrohe sau Astana Pro Team.

De-a lungul timpului au fost cativa ciclisti care au scris istorie in Turul Flandrei. 6 dintre ei au reusit sa castige de 3 ori Turul Flandrei si sa ramana pentru totdeauna in inimile localnicilor. Primul ciclist care a castigat de trei ori aceasta competitie a fost Achiel Buysse, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. El a triumfat in 1940, 1941 si 1943, editii la care au participat doar rutieri belgieni. Italianul Forenzo Magni este singurul ciclist care a castigat trei editii consecutive in 1949, 1950 si 1951. El era recunoscut pentru duritatea sa si a fost numit,,Flandrul toscan” dupa ce a terminat Giro d`Italia din 1956 pe pozitia a doua cu un umar dizlocat.

Eric Leman a castigat competitia in 1970, 1971 si 1972. In 1970 el a castigat in fata favoritului Walter Godefroot si a legendei Eddy Merckx, ciclist in fata caruia a avut succes si in 1973. Component al celebrei echipe Mapei, Johan Museeuw a reusit victorii in 1993, 1995 si 1998. El ar fi putut sa obtina trofeul in 6 editii consecutive, dar a fost privat de probleme mecanice in 1996 si 1997 si de o greseala in 1994. Din pacate un scandal legat de dopaj a adus umbre asupra carierei sale.Tom Boonen in 2005, 2006 si 2012 si Fabian Cancellara in 2010, 2013 si 2014 au fost ultimii ciclisti care au reusit tripla in Turul Flandrei.

Trebuie spus ca in fiecare an se organizeaza si o cursa feminina. La editia din acest an vor participa 24 de echipe si printre competitoare se va afla si castigatoarea editiei trecute, ciclista americana Coryn Rivera, componenta a echipei olandeze Sunweb.

Pentru ca celebrul ciclist american Lance Armstrong a refuzat sa participe la evenimentul de ,,business” care va avea loc vineri seara, invocand probleme familiale, locul sau la festivitate va fi luata de Roberto Martinez, antrenorul echipei de fotbal a Belgiei.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

ten − 2 =