Acum citesti
Open Cycle 1.0 AXX1: probabil cel mai frumos hardtail al anului

Open Cycle: companie nouă, de dimensiuni mici, cu ambiții mari. Cea mai eficientă metodă prin care se pot face rapid remarcați este să ofere un produs exclusivist, care trebuie să întoarcă toate privirile. În ceea ce mă privește, consider că au reușit acest lucru cu noul 1.0 AXX1, un hardtail 29er, din carbon, cu țevi foarte subțiri și prelucrat impecabil.

Și aici nu este vorba doar de aspect ci și de echipare: furcă Cannondale Lefty Carbon XLR cu o cursă de 100 mm, ghidon din carbon cu o lățime de 680 mm, tijă de ghidon (pipă) din carbon, șa din carbon și tijă de șa tot din carbon, toate de la AX Lightness.

Sistemul de transmisie este nimeni altul decât Sram XX1, cu o foaie și 11 pinioane în formatul 10-42 de dinți. Angrenajul în schimb nu provine de la Sram, ci de la THM, modelul din carbon Clavicula M3 cu brațe de 175 mm. Și ca să închei lista de echipări, trebuie să menționez jantele din carbon și frânele Magura MT8 cu manete din carbon.

Greutatea totală a bicicletei, cu această configurație este de 7.3 kg, din care cadrul cântărește doar 871 de grame! Bicicleta este disponibilă cu mai multe configurații de componente, pe care le poți vedea aici.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 + 18 =