Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Astăzi s-a consumat una dintre cele mai frumoase curse la care am asistat până-n prezent. Aproximativ 400 de fete, s-au duelat în cadrul mai multor categorii, pentru locuri fruntașe, rezultatul fiind unul delicios. Doar simpla prezență la locul desfășurării a fost o desfătare pentru ochi, cu atât mai mult cu cât le-am văzut pe fete luptând pentru o poziție cât mai bună.
Am ajuns la orele 12:00, la cursa botezată Long Ride, unde s-au întrecut cele mai puternice dintre fete. Traseul a fost de tip circuit, cu o buclă de 3.2 km ce a trebuit parcursă de 10 ori. Iar în primele ture am avut chiar un superb pluton de fete, probabil singurul din România din ultimii zeci de ani.
Irina Dumitru de la BikeXpert Racing Team a fost cea care și-a însușit prima poziție a podiumului ți care a parcurs circuitul într-o oră, un minut și cincizeci de secunde, fiind urmată de Andreea Ionescu și Miriam Stan, la aproximativ 30 de secunde după prima clasată.
De lăudat este faptul că au existat numeroase categorii, rezervate atât copiilor cât și începătorilor, șansele de a ajunge pe podium crescând astfel exponențial.
Circulația a fost oprită, iar organizarea de excepție, din ce s-a văzut din exterior. Traseul a fost marcat exemplar, obstacolele foarte bine semnalizate, iar toate căile de acces ale autovehiculelor pe traseu închise și asigurate de către poliție.
Totodată, uimitor a fost modul în care publicul a încurajat fetele, căci pe bună dreptate, asemenea galerie nu am mai auzit de mult. Este cumva clar că fetele au priză la public și promovează acest sport cum nimeni altcineva n-o poate face și de aceea am plecat cu zâmbetul pe buze și cu multe speranțe că vor mai exista astfel de concursuri. Poate vom avea încă o ediție a Road Grand Pink în toamnă, dacă organizatoarele sunt de acord, bineînțeles.
Dragoș Mitroi
Otopeni, Jud. Ilfov
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.
buna, as vrea sa stiu care a fost viteza maxima si ce medie au scos
30 km într-o oră și un minut înseamnă 29.7 km/h media.
Foarte nais articolul 😉
Legat de viteza mie mi-au iesit pe Garmin vreo 34 km parcursi cu o viteza medie de 32.8 km/h.
Acum na… Au fost multe bumpere de delimitare de viteza si curbe, care te incetineau. In mare fu bine 🙂
Un concurs fantastic, organizare excelenta, cea mai frumoasa atmosfera pe care am vazut-o pana acum la un concurs de ciclism. Felicitari fetelor pentru organizare v-ati descurcat de minune! Multumim pentru ce ati facut pentru ciclismul femin!!