Acum citesti
Noutăți de la Magura: frâna MT3 Trail Sport și levierul HC3

Magura vine cu câteva noutăți în această primăvară, pe care le va prezenta la Sea Otter Classic. Este vorba de noua frână MT3 Trail Sport și de un levier pentru tuning, HC3.

MT Trail Sport este noul membru al familiei de frâne MT folosind conceptul de succes MT Trail, cu patru pistoane la etrierul din față și două în spate. Fratele mai mic MT Trail Sport vine pe piață la un an după modelul de top MT Trail Carbon. Conceptul de 4 pistoane pe față/2 pe spate are succes nu doar în lumea All Mountain și Enduro ci și pe piața eMTB-urilor, iar clienții își doarea aceleași principii aplicate și la un model într-o gamă mai mică de preț. Astfel a luat naștere MT Trail Sport.

Greutatea este de 255 g pentru frâna față și de 230 g pentru cea spate, prețul recomandat fiind de 219.90 Euro pentru un set.

Maneta HC3 a fost dezvoltată împreună cu riderul Danny MacAskill pentru frânele ediție limitată MT7, fiind acum disponibilă ca piesă separată pentru tuning. Maneta HC3 este scurtată și are o mulțime de inovații și reglaje. Fiecare utilizator are posibilitatea să își ajusteze modul de frânare personalizat. Se poate regla depărtarea manetei de ghidon, dar și geometria acesteia, ceea ce schimbă forța de frânare. Maneta e compatibilă cu modelele MT6, MT7, MT8 și MT Trail Carbon. Greutatea este de 38 g pentru o manetă iar prețul, tot pentru una singură, este de 67.90 Euro.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 × 1 =